Acasă Actualitate Invitație de Sânziene la Fântâna cu „Leacu” de la Dalboșeț, a cărei...

Invitație de Sânziene la Fântâna cu „Leacu” de la Dalboșeț, a cărei apă este vestită pentru puterile ei miraculoase

DISTRIBUIȚI

În lumea creștină, 24 iunie se sărbătorește ca ziua nașterii Sfântului Ioan Botezătorul sau Sânzienele. În dimineața zilei de Sânziene preoții bisericilor ortodoxe din Dalboșeț și Șopotu-Vechi obișnuiau ani de-a rândul să urce împreună cu enoriașii de toate vârstele la Fântâna cu „Leacu”, unde se făcea slujbă religioasă, iar cei prezenți veniți din toate satele almăjene și din Clisura Dunării – Sichevița, Gornea și Berzasca au luat apă sfințită.

”Noi, cei de la primărie, am început deja pregătirile pentru sărbătoarea de vineri, 24 iunie. Fântâna a fost curățată și restaurată, au fost curățate împrejurimi, am ridicat un foișor, am pus bănci. Împreună cu angajații primăriei și consilierii locali dorim să revigorăm acest frumos obicei și să organizăm această zi de Sânzâiene sub forma unei serbări câmpenești. Vom asigura transport, se pleacă la ora 10 din centrele localităților Dalboșeț și Șopotu Vechi, cei care au jeepuri și mijloace de transport pot veni și singuri, bineînțeles. La 11:30 începe slujba de sfințire a apei care anul acesta va fi oficiată de preoții bisericilor din Dalboșeț, Șopotu Vechi, Șopotu Nou, Gîrbovăț, dar ne va fi alături și părintele Brebu Cosmin de la Reșița. Va fi frumos! Așa că, dragi concetățeni, dragi almăjeni, pentru câteva ore uitați de griji și haideți la Fântâna cu Leacu. Să ne rugăm, să culegem Sânzâiene, să luăm apă sfințită, să reînviem o tradiție care ne va uni și mai mult! Vă aștept cu drag!”, este mesajul primarului din Dalboșeț Florin Curița.

De ce se urcă la fântână?

Orice apă sfințită de preoți este benefică pentru sufletele și casele noastre. Iar, apa de la Fântâna cu Leac a fost considerată din bătrâni una miraculoasă. Legenda ne spune că într-un an în Valea Almăjului a izbucnit o molimă în rândul porcilor, zilnic oamenii pierdeau câteva animale. Un moș din Șopotu-Vechi, care avea cea mai mare turmă de porci în luncă la Nera, s-a gândit să plece la munte, în vârful Blidaru, în speranța că dacă porcii vor mânca jir, se vor vindeca de boală. Ajunși sus la aerul cu efect sedativ, calmant și înviorător porcii au început sa „râmuie”(să zgurme) pământul, așa au intrat și s-au scăldat în ochiul de apă aflat acolo. Nu mică i-a fost moșului mirarea când a văzut că porcii vioi și liniștiți căutau jirul prin frunzișul căzut.

Bucuros din cale afară că porcii i s-au „zviduit”(însănătoșit) moșul a povestit în sat despre binefacerile apei din munte. Iar ochiul de apă din vârful Blidaru de atunci și până în prezent în zilele noastre se cheamă „Fântâna cu Leacu”. Vestea s-a răspândit repede, păcurarii oilor, vânătorii, pădurarii, tăietorii de lemne , dacă sufereau de vreo boală veneau să se spele și să bea apa tămăduitoare.

”Vineri, 24 iunie, Fântâna ne așteaptă acolo unde aerul e curat, unde umbra spune multe, unde noi putem fi mai buni!”, apune primarul Florin Curița.

Comentarii

comentarii