Acasă Actualitate Invitații lui Cristian Bușoi au făcut scandal într-un avion plin cu politicieni...

Invitații lui Cristian Bușoi au făcut scandal într-un avion plin cu politicieni români care revenea de la Bruxelles. Pilotul a oprit pe pistă în semn de protest

DISTRIBUIȚI

Scandal cu politicieni PNL în avionul care venea de la Bruxelles la Bucureşti. Invitaţi de un lider PNL să viziteze Parlamentul European, zeci de oameni au făcut un adevărat scandal, cu manele şi comentarii gălăgioase. S-a ajuns la asemenea tensiune încât pilotul a oprit avionul pe pistă. Martor la scandal a fost şi europarlamentarul Maria Grapini, care a dat detalii exclusive pentru România TV.

Europarlamentarul Maria Grapini a explicat cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în avionul care a fost oprit în semn de protest după ce mai mulți pasageri au avut un comportament necivilizat.

‘Eu am aflat ulterior că este vorba de un grup de vizitatori, invitați ai unui coleg deputat. Nu știam cine sunt, dar era clar că de la îmbarcare oamenii erau destul de agitați. Au ripostat când și la îmbarcare s-a solicitat să se meargă pe două coloane pentru cei care au aveau prioritate de îmbarcare și cei care erau la economic. Au urcat și au trecut gălăgioși prin compartimentul de business. Au mers la economic și după aceea nu înțelegeam de ce toate stewardesele au plecat și nu ne-au dat nici măcar apă.

Această nemulțumire a grupului de circa 50 de oameni era legată de internet, băutură, mâncare, iar după aceea un tip adresa tot felul de lucruri politicienilor PSD. Am înțeles că și numele meu a fost pronunțat, eu nu l-am auzit, însă cei din compartimentul de la economic au auzit, și domnul Pîrvulescu care nu e politician, și alți politicieni. 

Finalul a fost acesta și nu cred că este bine. Eu merg personal și la dus și la întors cu grupul meu de vizitatori. Problema este că tot ce s-a întâmplat este grav. Avionul a fost oprit înainte a fi tras la burduf tocmai pentru a putea liniști pasagerii și comandantul a refuzat să tragă avionul până nu toată lumea se așeza la loc. Ei s-au ridicat să își ia bagajele din mers, mă gândesc, pentru a putea coborî înaintea celor de la business.

Nu este în regulă acest scandal din avion. Spuneți ce politician nu vă place, dar nu în avion, nu creați scandal. Era pericolul să se dezechilibreze avionul dacă 50 de oameni se ridică să își bagajul în mers… ”, a explicat Maria Grapini la România TV.

Liana Alexandru a relatat, pe contul de Facebook, o situație care s-a produs într-un avion în care se aflau și personalități politice, printre acestea numărându-se și Mircea Diaconu.

„Felicitări pilotului care-a oprit avionul pe pistă, în semn de protest față de comportamentul necivilizat al mai multor pasageri în timpul zborului de la Bruxelles!

Nu știu cine a pilotat aeronava, dar după ce a adus toți călătorii și echipajul în siguranță la sol, omul a oprit avionul înainte de punctul final pentru că ciocârlanii care se hăhăiseră tot drumul și înjuraseră figuri publice (unele întâmplător cu ei în avion: Maria Grapini, Mircea Diaconu, Cristian Pârvulescu), s-au repezit la bagaje să se dea jos primii, înainte de oprirea completă a aeronavei.

Incidentul e relatat de directorul MȚR, Virgil Ștefan Nițulescu, care a asistat la balamuc”, a scris Liana Alexandru, jurnalist, pe contul de Facebook.

Cei care „s-au dat în spectacol erau invitații lui Cristian Bușoi, un om decent de felul lui, îi chemase la Parlamentul European să le-arate cum se organizează alegerile. N-are sărmanul nicio vină că poporul are exemplare cu apucături, dar chiar și așa tot trebuie să-și ceară scuze pentru ce s-a-ntâmplat”, a precizat Liana Alexandru pe rețeaua de socializare.

Comentarii

comentarii