Acasă alegeri locale 2012 Ioan Gârboni către Adrian Orza: “Adrian, candidatura ta la primărie prefigurează...

Ioan Gârboni către Adrian Orza: “Adrian, candidatura ta la primărie prefigurează continuarea rupturii dintre Timișoara și dezvoltarea României”

DISTRIBUIȚI

Ioan Gârboni (foto) a trimis o scrisoare deschisă către Adrian Orza, sub titlul “Scrisoare deschisă prietenului meu Adrian”. Adrian Orza l-a atacat pe acesta, după ce Gârboni a anunţat că îl susţine pe candidatul USL la Primăria Timişoara, Nicolae Robu. “Nu mă așteptam ca domnul Adrian Orza să mă atace, după ce mi-a cerut sprijinul în repetate rânduri, prin reprezentanții unor diverse grupuri de interese care îl susțin din spate. Eu nu l-am atacat și nu am vorbit niciodată despre aceste lucruri, decența și educația mea nu îmi permit să atac pe nimeni. Vreau să îi amintesc lui Adrian Orza că prietenia este una, iar responsabilitatea este alta. Iar alegerea mea ține de responsabilitatea pe care o am față de Timișoara și față de electoratul meu. Alegerea mea de a-l susține pe domnul Robu este una pur rațională și se bazează pe nenumăratele dezbateri în care am fost împreună cu toți candidații pentru Primăria Timișoarei. Din nefericire pentru tine, Adrian, programul electoral pe care l-ai propus este o continuare a incompetenței demonstrată în 16 ani de Gheorghe Ciuhandu și nu oferă nicio garanție electoratului și mândriei bănățene”, scrie Gârboni în scrisoarea adresată candidatului UPT la Primăria Timişoara, Adrian Orza, după ce acesta l-a atacat pentru că independentul Gârboni şi-a declarat susţinerea pentru candidatul USL la Primăria Timişoara – Nicolae Robu.

“Nu ai avut niciodată puterea sau determinarea de a-i da afară pe secretarul Ioan Cojocari și clica lui”

“Adrian, candidatura ta la primărie prefigurează continuarea rupturii dintre Timișoara și dezvoltarea României, prin lipsa unei corelări între politicile europene și naționale de dezvoltare și demersul administrativ local. Iar în privința declarației tale, cum că eu aș fi o marionetă, nu pot decât să fiu revoltat că de cât timp tu ești viceprimar, iar domnul Ciuhandu primar, deși toată Timișoara se plânge de corupția din primărie, nu ai avut niciodată puterea sau determinarea de a-i da afară pe secretarul Ioan Cojocari și clica lui. Din situația aceasta este evident pentru toată lumea că și tu, și domnul Ciuhandu faceți parte și protejați criminalitatea organizată. Electoratul nu este o masă amorfă pe care o poate negocia un candidat, fie el Gârboni sau Orza. Electoratul are suflet și rațiune. Și, mai ales, întotdeauna, alege înspre binele lui și al comunității din care face parte. Dragă Adrian, îți doresc mult succes în viață”, scrie Gârboni.

 
 

Comentarii

comentarii