Acasă Cultura Ioan Holender: „Trebuie să fim convinşi că Timişoara merită titlul de Capitală...

Ioan Holender: „Trebuie să fim convinşi că Timişoara merită titlul de Capitală Culturală Europeană”

DISTRIBUIȚI

Şedinţă extraordinară a Asociaţiei „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”, în Sala de Consiliu a Primăriei Timişoara. Cea de-a zecea întâlnire a membrilor a reprezentat un moment al bilanţului şi al predării de ştafetă. Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui asociaţiei, Ioan Holender. Acesta s-a adresat celor prezenţi, îndemnându-i la acţiune şi implicare. „Contează ca noi să facem mai multe pentru a fi îndreptăţiţi la acest titlu. Dacă noi nu suntem convinşi că oraşul nostru este îndreptăţit să se numească, în viitor, Capitală Culturală Europeană, atunci nu-i putem convinge nici pe alţii. Haideţi să nu vorbim doar despre trecutul acestui oraş, ci şi despre prezentul lui. Fiecare să-şi facă, primul, grădina lui aşa cum ar vrea să arate restul”, a spus Ioan Holender, în scurta sa intervenţie. Fostul director executiv, Corina Răceanu, a prezentat realizările celor nouă întâlniri de lucru care au avut deja loc şi paşii de urmat în următorii doi ani. Printre măsurile care urmează să fie luate de asociaţie, în vederea candidaturii Timişoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană, se numără şi numirea unui director artistic, aducerea unui expert internaţional şi atragerea de fonduri prin evenimente culturale. Conform Corinei Răceanu, inventiţia necesară pentru un oraş de talia Timişoarei se ridică la suma de 130 de milioane de euro, din care 30 în domeniul cultural şi 100 în infrastructură. Raportul a fost urmat de prezentarea noului director executiv, Teodora Borghoff. Aceasta şi-a prezentat în faţa membrilor asociaţiei parcursul profesional şi experienţa care o recomandă pentru acest post. Cu o bogată experinţă în scrierea şi implementarea de proiecte, în cadrul unor organizaţii neguvernamentale, Teodora Borghoff îi va lua locul Corinei Răceanu. Şedinţa de la primărie s-a încheiat cu supunerea la vot a unor noi membri, precum şi propunerea completării Consiliului Director cu încă patru persoane.

Comentarii

comentarii