Acasă Actualitate Ioan Nasleu, directorul general al Piețe SA, are apartament în Florida, la...

Ioan Nasleu, directorul general al Piețe SA, are apartament în Florida, la mai puțin de 100 de kilometri de Miami

DISTRIBUIȚI

Ioan Nasleu, directorul de la Piețe SA, societatea Primăriei Timișoara, și-a postat pe site-ul societății declarația de avere. Conform acesteia, în ultimul an, Nasleu a ajuns să dețină 50% dintr-un apartament localizat în statul Florida, SUA, după ce, în iunie 2019, nu avea nicio proprietate (teren sau clădire) trecută în declarație.

„Pentru corecta informare, fac următoarele precizări referitoare la achiziția unui apartament în Florida. De fapt, este vorba de o jumătate dintr-un apartament, complet utilat și mobilat, iar prețul total de achiziție a fost de 52.000 dolari. Tot istoricul acestui imobil este transparent și accesibil oricui, aici.

Suma care mi-a revenit pentru achitarea acestui apartament este mai mică decât prețul unei garsoniere în Timișoara. În ceea ce privește proveniența banilor, prin sentința civilă nr. 2039/21.02.2019, dată de Judecătoria Timișoara, Secția a II-a Civilă, nr. dosar 16880/325/2018, am primit suma de 53.505 lei drept daune morale aferente unui dosar de daună, în urma unui accident auto”, a transmis Nasleu, ca drept la replică.

Din câte se pare de pe pagina la care face trimitere Nasleu, apartamentul are un dormitor, sufragerie, o bucătărie, o baie și o baie de serviciu. Acesta se află la aproximativ 90 de kilometri (56 de mile) de Miami.

Anul trecut, se arată în declarația de avere, Nasleu a încasat 13.777 de lei din perioada în care a fost consilierul personal al primarului Nicolae Robu, 42.000 de lei în calitate de membru al consiliului de administrație al Retim, 5.019 lei ca președinte al consiliului de administrație al Piețe SA și 91.060 de lei din funcția de director general al aceleiași societăți. În total, în 2019, 151.856 de lei a câștigat Nasleu, adică 12.654 de lei (peste 2.600 de euro) pe lună.

În ultimul an, directorul de la Piețe SA și-a vândut mașina Land Rover, fabricată în 1993, pentru 6.700 de euro, rămânând, în acest moment, cu o motocicletă Yamaha din 2001, cu un Opel Combo din 2007 și cu o utilitară ARGO 8×8 din 2001.

În 2018, veniturile câștigate de Nasleu drept consilier al primarului, membru C.A. al Retim și președinte al C.A. Piețe SA au fost 66.895 de lei. În 2017, doar pentru postul de consilier al primarului și membru C.A. al Retim, acesta a câștigat 57.551 de lei, în timp ce în 2016, pe când era doar consilier, a luat 23.790 de lei.

În trecut, Nasleu a avut și datorii către bănci sau societăți comerciale. De exemplu, conform declarației din 2018, acesta avea de dat către Banca Italo-Romena 22.300 de euro, mai puțin însă decât în 2017, când avea 62.825 de euro datorii către aceeași bancă, dar și peste 8.300 de lei către SC CRC SRL. Cu un an înainte, în 2016, datoriile lui Nasleu erau de peste 80.000 de euro și 9.500 de lei. Până anul trecut, totuși, se pare că a reușit să le achite pe toate.

Comentarii

comentarii