Acasă Eveniment IPJ Timiș s-a autosesizat în legătură cu modul de intervenție a polițiștilor...

IPJ Timiș s-a autosesizat în legătură cu modul de intervenție a polițiștilor în cazul femeii mușcată de câini

DISTRIBUIȚI

În cazul femeii mușcate de mai mulți câini, în data de 1 iunie 2024, pe pista de biciclete în localitatea Uivar, Inspectoratul de Poliție Timiș susține că încă de la acea dată s-a luat legătura cu persoana vătămată în vederea depunerii plângerii, având în vedere termenul legal de 90 de zile.

Polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  “neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane” fiind continuate cercetările pentru reglementarea situației cu animalele din acea zona și dispunerea măsurilor legale.

Cu privire la modul de intervenție a polițiștilor, au fost dispuse verificări prin intermediul Biroului Control Intern din cadrul IPJ Timiș, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsurile legale în consecință -susține IPJ Timiș.

IPJ Timiș îndeamnă primăriile să înființeze servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân

 

În legătură cu incidentul în care o femeie a fost atacată și mușcata de câini. Inspectoratul de Poliție Timiș mai atenționează că polițiștii au făcut verificărilor în teren și s-a constatat că proprietarii stânei menționate de persoana vătămată nu mai dețin câini din luna aprilie 2024.

Totodată, polițiștii au făcut demersuri către autoritățile publice locale din Uivar, pentru luarea măsurilor legale conform OUG nr. 155/2001 privitor la gestionarea câinilor fără stăpân.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în evidențele IPJ Timiș, polițiștii mai stentionează că, în luna martie 2024, la Secția 3 Rurală Săcălaz a fost depusă o plângere, care face obiectul unui dosar penal aflat în lucru, întrucât un bărbat a fost agresat de către câini în aceeași zona a localității Uivar.

“În acest context, reiterăm faptul că, de la începutul anului 2024, Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat demersuri de înștiințare a autorităților publice locale pentru îndeplinirea obligațiilor instituite de lege, de a înființa servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv de a amenaja adăposturi publice pentru câinii fără stăpân.

Totodată, facem apel la toate autoritățile locale, pe a căror rază teritorială se află pista pentru biciclete, de a respecta toate prevederile legale care le incumbă actul normativ amintit mai sus, în vederea identificării câinilor fără stăpân”, este mesajul IPJ Timiș.

Comentarii

comentarii