Acasă Actualitate ÎPSS Ioan a oferit peste 7 tone de alimente spitalelor din Jebel...

ÎPSS Ioan a oferit peste 7 tone de alimente spitalelor din Jebel și Gătaia Timiș

DISTRIBUIȚI

În această perioadă de grea încercare prin care trece lumea întreagă, părintele mitropolit Ioan al Banatului și-a îndreptat din nou atenția spre spitalele de la Jebel și Gătaia, pe seama cărora a donat 7,2 tone de legume.

Prin astfel de acțiuni filantropice derulate cu câteva zile înainte de sfânta sărbătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinția Sa  împreună cu sectorul social al Centrului eparhial, vin în ajutorul acestor unități medicale care se confruntă cu unele lipsuri, donațiile făcute fiind de mare folos sutelor de pacienți internați în aceste unități speciale.

Săvârșind aceste fapte de întrajutorare, Biserica își împlinește misiunea din totdeauna și anume aceea de a oferi hrană celor flămânzi, îmbrăcăminte celor goi și de a continua o activitate filantropică în folosul semenilor, începută încă din primul veac creștin.

Pe lângă aceste ajutoare materiale, Părintele Mitropolit Ioan ne cheamă pe toți, preoți și credincioși, deopotrivă, să sporim faptele de milostenie față de cei aflați în lipsuri, nevoi și suferințe și ne îndeamnă să intensificăm rugăciunea, să înmulțim faptele bune și comuniunea de iubire în familiile și parohiile noastre.

Comentarii

comentarii