Acasă Actualitate ÎPSS Ioan – în mijlocul credincioșilor cu deficiențe de auz și vorbire...

ÎPSS Ioan – în mijlocul credincioșilor cu deficiențe de auz și vorbire de la parohia Timișoara-Iosefin

DISTRIBUIȚI

În duminica Vameșului și Fariseului, ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, a poposit în mijlocul credincioșilor cu deficiențe de auz și vorbire de la Parohia Timișoara-Iosefin.

Sfânta Liturghie a fost tradusă în limbajul mimico-gestual de preotul Eugen Bendariu.

Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat apoi lucrările de renovare realizate, în ultimele luni, la paraclisul „Sfânta Maria” din demisolul bisericii parohiale, precum și iconostasul cu care a fost înzestrat acest paraclis.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele mitropolit, Ioan, care a explicat pericopa evanghelică de la Luca, capitolul 18, 10-14, în care ni se relatează pilda Vameșului și Fariseului. Înaltpreasfinția Sa a subliniat smerenia vameșului ca fiind normativă pentru fiecare credincios angajat responsabil în pelerinajul spre împărăția lui Dumnezeu.

De asemenea  Chiriarhul a făcut referire la lucrările de renovare săvârșite la biserică:

„Mulți credincioși au contribuit la mozaicurile acestea și la tot ce s-a realizat pentru buna desfășurare a slujbelor. Mulțumim și celor care au donat o icoană, dar și celor care au donat o pietricică de mozaic pentru a se finaliza aceste lucrări de înfrumusețare a casei lui Dumnezeu, și în felul acesta să putem să ne rugăm cu evlavie Domnului nostru Iisus Hristos”, a precizat părintele mitropolit, Ioan.

 

Comentarii

comentarii