Referitor la situația Liceului Tehnic de Vest, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș anunță că, astfel cum s-a discutat și în cadrul întâlnirii desfășurate între părți în data de 06.05.2025 (Primăria Timișoara și ISJ Timiș), au fost realizate verificări în teren la următoarele unități de învățământ.
Este vorba de Liceul Tehnologic Azur, Liceul Tehnologic Electrotimiș, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto și Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde” Timișoara – propuse drept posibile soluții pentru relocarea Liceului Tehnologic de Vest Timișoara, în scopul transferului Colegiului Național „Ana Aslan” Timișoara.
Prof. Aura Danielescu, inspector șef, a explicat că așa s-a evidențiat în mod clar lipsa capacității logistice necesare pentru funcționarea concomitentă a două unități de învățământ în aceleași spații.
În acest context, având în vedere că desfășurarea activității școlare în două schimburi este de natură să afecteze negativ calitatea procesului educațional și să genereze un risc crescut de abandon școlar – în special în rândul elevilor navetiști proveniți din mediul rural – s- a identificat posibilitatea partajării imobilului situat în Timișoara, de pe bd. Regele Carol I nr. 11, județul Timiș, între Liceul Tehnologic de Vest Timișoara și Colegiul Național „Ana Aslan” Timișoara.
Astfel, spațiul permite desfășurarea activităților educaționale într-un singur schimb, fără suprapunerea fluxurilor de elevi sau existența unor trasee comune, garantând condiții optime ambelor unități de învățământ.
În baza celor convenite de părți în cadrul întâlnirii desfășurate în data de 06.05.2025, subscrisul a inițiat demersurile necesare pentru consultarea, implicarea activă și informarea reprezentanților celor două unități de învățământ – Liceul Tehnologic de Vest Timișoara și Colegiul Național „Ana Aslan” Timișoara – în vederea pregătirii, asumării și implementării măsurii propuse.
Aceste acțiuni au vizat asigurarea unui proces transparent, coerent și concertat, cu participarea directă a tuturor actorilor instituționali implicați, în scopul bunei desfășurări a activităților educaționale și al menținerii unui climat de cooperare și stabilitate între cele două comunități școlare.
“În acest sens, vă aducem la cunoștință faptul că, în cursul zilei de 07.05.2025, au avut loc discuții cu reprezentanții consiliilor de administrație ale celor două unități de învățământ, la care au participat, de asemenea, părinți și elevi din ambele școli. Discuțiile purtate au avut ca obiectiv conștientizarea nevoii de identificare a unei soluții cât mai echilibrate și funcționale pentru ambele unități de învățământ, subliniindu-se faptul că, pentru o perioadă determinată, respectiv pe durata desfășurării lucrărilor de investiții la clădirea Colegiului Național „Ana Aslan” Timișoara, se impune convenirea asupra celei mai potrivite soluții”, explică prof. Aura Danielescu.
ISJ Timiș mai subliniază, cu această ocazie, faptul că, deși din anul 2017 elevii și cadrele didactice ale Liceului Tehnologic de Vest își desfășoară activitatea în condiții improprii procesului educațional, în așteptarea finalizării lucrărilor de reabilitare, întreaga comunitate școlară – părinți, elevi și personal didactic – a dat dovadă de deschidere, spirit constructiv și diplomație. Aceștia și-au exprimat disponibilitatea de a pune la dispoziția colegilor de la Colegiul Național „Ana Aslan” Timișoara, pe perioada relocării, o parte considerabilă din spațiile recent reabilitate, asigurând sprijinul și colaborarea necesare pentru o coabitare armonioasă.
În lumina celor expuse, având în vedere acordul exprimat de ambele unități de învățământ implicate, inclusiv susținerea unanimă manifestată în cadrul Consiliului profesoral convocat de conducerea Colegiului Național „Ana Aslan”, ISJ Timiș a propus, autorității locale, următoarea soluție:
Partajarea imobilului situat în Timișoara, Bd. Regele Carol I nr. 11, județul Timiș, între Liceul Tehnologic de Vest Timișoara și Colegiul Național „Ana Aslan” Timișoara, întrucât spațiul respectiv permite desfășurarea activităților educaționale într-un singur schimb, în condiții optime pentru ambele unității de învățământ.
Astfel, începând cu prima zi a vacanței școlare, se va demara procesul de pregătire a mutării, urmând ca eliberarea efectivă a spațiului utilizat de Colegiul Național „Ana Aslan” Timișoara să fie realizată în prima parte a vacanței, astfel încât desfășurarea lucrărilor de investiții să nu fie afectată, iar activitatea educațională să nu sufere perturbări.
În final, Inspectoratul Școlar Județean Timiș își reafirmă angajamentul de colaborare activă cu Primăria Municipiului Timișoara, în vederea stabilirii unui calendar comun de acțiuni care să permită analiza detaliată a situației actuale a spațiilor educaționale, identificarea celor mai eficiente soluții de utilizare a acestora și asigurarea conservării infrastructurii existente în condiții optime, în beneficiul sistemului de învățământ din municipiul Timișoara.