Timișoara e un oraș mare, vibrant, cu o istorie bogată, multiculturală, multietnică. Fără îndoială unul din cele mai frumoase din România. Anul 2023 este unul special, care va rămâne înscrisă printre evenimentele istorice ale Timișoara. Este anul în care e Capitala Culturală a Europei. E prin excelență un pol economic și industrial importan pe harta țării, e și un mare centru universitar, dar nici arta și cultura ei nu e de neglijat. Viaţa artistică a Timişoarei nu poate fi înţeleasă și nici explicată în afara tradiţiilor culturale ale acestei zone geografice, convenţional numită, Banatul istoric.
La sfârşitul mileniului I, nu departe de viitoarea Cetate Timişoara, la Cenad (Morisena) exista o mănăstire locuită de călugări greci care practicau o religie de rit bizantin, şi, fireşte, muzica folosită şi răspândită în zonă era de sorginte bizantină. Ofensiva bisericii din Roma care avea ca scop atragerea ungurilor spre aceasta, s-a soldat cu strămutarea călugărilor greci, transformând Cenadul în sediu episcopal. Primul episcop al Diecezei Cenadului a fost un călugăr benedictin originar din Veneţia, Gerard de Sagredo (977-1046) care întemeiază aici şi o şcoală, după modelul instituţiilor medievale de învăţământ avansate în care muzica, o componentă importantă a celor “septem artes liberales”. Și apoi urmează o serie de premiere. Timișoara, primul oraș…
În revista ”Repere și simboluri în istoria culturală a Timișului”, editată de Uniunea Europeană Banat din România, este prezentată a scurtă istorie a vieții culturale bănățene, a muzicii, a artiștilor și compozitorilor care au venit aici, care s-au stabilit sau s-au născut aici. Este vorba de pictori, sculptori, scriitori, actori și de primele instituții culturale, cum s-au dezvoltat ele, despre operă sau teatru, cinematografe sau muzee.
Revista este parte a proiectului ”Repere și simboluri în istoria culturală a Timișului”, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș prin intermediul Programului de finanțare nerambursabilă TimCultura.