Portul Timișoara, reactivat în această vară, este amplasat pe Canalul Bega, fiind singurul din cele 30 de porturi interioare ale României care nu este situat pe Dunăre. După cum știm, guvernul a adoptat la sfârșitul lunii mai 2018 hotărârea de înființare a Regiei Autonome de Administrare a Căii Navigabile “Canalul Bega”.
Atestarea documentară a portului datează din 1860. Istoricii susțin că, de-a lungul timpului, transportul de pasageri pe apă decurgea atât de bine, încât a cunoscut un vârf de până la 500.000 de pasageri, în anul 1944. Bega făcea legătură cu Europa Centrală şi de Vest, iar mărfurile grele puteau fi transportate până la Rotterdam. Sediul portului era în cartierul Iosefin, pe malul stâng al Begăi, pe tronsonul aflat între Podul Muncii și Pasarela Gelu. Astfel, pentru a-l raduce în conștiința timișorenilor, în zilele de 5-6-7 octombrie, mai multe organizații ale societății civile vor reactiva artistic fostul port prin crearea unei producții personalizate folosind povestea orașului. Bega! prezintă Lumen, un spectacol pentru Timișoara, în fostul port. “Dorim activarea fostului port al orașului Timișoara prin crearea unei producții personalizate folosind povestea orașului cu actori culturali locali coordonați de coregraful Jocurilor Paralimpice de la Londra, Kevin Finnan, director artistic al companiei britanice Motionhouse”, susțin organizatorii.
Muzica va fi scrisă de compozitoarea Sophy Smith, în colaborare cu muzicieni locali, conținutul grafic pentru videomapări va fi realizat de compania bască, Logela. Conținutului artistic al programului în 2018 va fi creat cu participarea Unfold Motion (RO, TM) , Asociația Culturală Kratima (RO, TM), Asociația Culturală TGP (RO, TM – coordonator al voluntarilor pentru muzică) și Asociația Tango Timișoara. Programul beneficiază și de susținerea și implicarea organizațiilor Prin Banat, Cries, Solidart, I.S.O.T, Melopolis, Ceva de Spus, Verde pentru Biciclete, Salsa with Attitude Dance School, Palladium Dance Club, Universitatea de Vest Timișoara și Symme3D.
Pentru proiect se vor produce 100 de drone luminate, se vor utiliza 2 macarale de 70T, video-mapări, barje, bărci și alte elemente tehnice pentru a crea un eveniment spectaculos cu resursă umană locală.
Conform Administrației Bazinale de Apă Banat Timișoara, canalul Bega are lungimea de 44 kilometri numai pe teritoriul ţării noastre până la graniţa cu Serbia şi a reprezentat cândva mândria Timişoarei. Lungimea pe teritoriul ţării vecine este de 72 kilometri. Adesea Bega era comparat cu râul Sena, care taie inima Parisului. Canalul a devenit atât de cunoscut la nivel naţional, încât atunci când este utilizată expresia “oraşul de pe Bega”, imediat omul ştie că e vorba de oraşul Timişoara. Cândva, vapoarele circulau pe aici până în Germania.
Primăria Timişoara, în colaborare cu ABAB şi cu societatea civilă, încearcă să-i redea importanţa turistică şi de agrement de altă dată şi organizează an de an Festivalului Bega Bulevard. Şenalul Bega a fost primul canal navigabil construit în România. Pentru majoritatea timişorenilor, Bega a însemnat un mic titlu de glorie şi, chiar dacă nu era unul dintre râurile interioare de o deosebită importanţă, avea o calitate unică – era singurul navigabil, iar Timişoara avea port.
După cum susțin istoricii, în perioada 1716 – 1778, Timişoara şi întreg Banatul s-au aflat sub administraţie imperială. Pentru dezvoltarea economică şi rentabilizarea provinciei bănăţene, prioritar era desecarea mlaştinilor care făceau aerul nesănătos şi apa nepotabilă, precum şi găsirea unor soluţii optime de transport a lemnelor şi a produselor agricole. Pentru realizarea acestor obiective s-a impus canalizarea râului Bega. Conform istoricilor, primul care a demarat proiectul a fost generalul de cavalerie Claudius Florimund Mercy, numit guvernatorul Banatului Timişan, la recomandarea prinţului Eugeniu de Savoya. În anul 1728, Mercy a pus în aplicare planul de desecare a mocirlelor, regularizarea cursului apelor şi canalizarea râului Bega. Construirea canalului a început de lângă Făget, până în apropiere de Timişoara, de unde se deschideau patru canale mai mici, cu ecluze, în direcţia suburbiei Fabric, pentru a alimenta morile de apă, a deservi fabricile şi a asigura navigaţia în vederea transportului lemnelor de foc, a celor de construcţie şi a sării. Râul Bega a devenit navigabil, iar oraşul cetate Timişoara a beneficiat de aprovizionarea cu o bună apă potabilă. În noiembrie 1732, circula deja primul vapor până la Pancevo, dar din cauza dificultăţilor de navigare, în special a numeroaselor praguri de nisip, traseul a fost abandonat. În perioada 1735 – 1754, s-a construit o nouă variantă de canal, mai la sud, între Timişoara şi Klek. Noul traseu a fost mult mai drept şi favorabil navigaţiei, însă depindea mult de nivelul apei, al cărei debit oscila constant între extreme. În anul 1739, inginerul Maximilian Fremaunt a continuat canalizarea şi a intervenit cu diguri pentru regularizarea cursului Begheiului. Ca urmare, Timişoara beneficia enorm de reducerea riscului de inundaţii, dar mai ales de uscarea mlaştinilor din împrejurimi.
Istoricii mai susțin că, prin intermediul canalului, Timişoara a beneficiat până la construirea căii ferate, în 1957, de singura cale de legătură cu Europa Centrală şi de Vest, astfel încât mărfurile grele puteau fi transportate până la Rotterdam. În perioada 1901 – 1916, canalul navigabil Bega a fost dotat cu instalaţii moderne (ecluze), ce se găsesc şi în prezent în funcţiune, iar în Timişoara a fost pusă în funcţiune prima hidrocentrală din ţară.
Amenajarea Begheiului a continuat, chiar şi la începutul secolului XX şi a cunoscut o dezvoltare considerabilă, prin modernizarea ecluzelor, reconstrucţia digurilor şi consolidarea malurilor. Transportul de pasageri pe canal decurgea atât de bine, încât a cunoscut un vârf de până la 500.000 de pasageri în anul 1944, însă după această perioadă traficul a început să sufere. În 1945, au fost scoase din albia canalului podurile din Timişoara şi Otelec, distruse de bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar după anul 1958 traficul suferea şi mai grav din cauza războiului, de aceea, în acest an, transportul de mărfuri a încetat. După 1967, navele de pasageri au fost retrase. După Revoluţia din 1989 şi căderea comunismului, redeschiderea canalului pentru navigaţie a revenit în discuţie, însă autorităţile de atunci nu dispuneau de fondurile necesare pentru dragarea canalului si reluarea navigaţiei, deoarece, pe fundul, apei mâlul era destul de gros. În anul 2000, pe canalul Bega mai naviga doar vasul “Şoimul”, care făcea curse de agrement de la debarcaderul din Parcul Copiilor şi până la Podul de Fier, vasul “Pelican”, folosit atât ca terasă, cât şi ca vas de agrement.
În anul 2002, cu sprijinul guvernului olandez, s-a elaborat primul studiu de fezabilitate, privind reabilitarea canalului Bega, studiu ce vizează şi redeschiderea traficului pe partea română. La 1 octombrie 2008, în prezenţa tuturor autorităţilor locale, au început lucrările de decolmatare şi ecologizare a Canalului Bega, pornind de la Uzina Hidroelectrică Timişoara până la frontiera cu Serbia, pe o lungime de 44 km. Mult mai încoace, în urmă cu trei-patru ani, Primaria Timișoara a implementat cu succes un proiect pe fonduri europene, fonduri locale și o contribuție de la bugetul de stat, care a avut trei obiective: amenajarea malurilor Begăi preponderent pe fonduri europene; crearea unui al doilea subsistem bike sharing al orașului, conținând 140 de biciclete, tot preponderent pe fonduri europene; achiziția a șapte vaporașe, pe fonduri 100% locale și introducerea și menținerea în uz a acestor șapte vaporașe pentru transportul în comun regular și pentru agrement. Prin urmare, în urmă cu două săptămâni, vaporașele au reînceput să circule cu mare succes, spre încântarea cetățenilor, pe șenalul Bega, reamintind de gloria de altă dată a Portului Timișoara.
