Acasă Actualitate Italienii ne învaţă cum să investim în alte ţări

Italienii ne învaţă cum să investim în alte ţări

DISTRIBUIȚI

Italienii vin în România să ne dea lecţii despre afaceri în alte ţări. Sala Bega de la Centrul Regional de Afaceri Timişoara s-a dovedit neîncăpătoare joi, pentru cei peste 70 de manageri şi reprezentanţi ai unor firme de import-export din Timiş. Aceştia au participat la un training oferit gratuit de Institutul Italian de Comerţ Exterior. Trainingul a vizat o informare în amănunt despre deschiderea unor afaceri în alte ţări.

Afaceri profitabile în alte ţări

Evenimentul de la Timişoara s-a dorit a fi o lecţie amplă despre limitele societăţilor, despre buna conduită care ar trebui să fie promovată de firme, într-o perioadă atât de dură, marcată de crize financiare, crize morale, crize de sistem la nivel european. A fost o ocazie şi pentru participanţi să pună întrebări concrete în legătură cu derularea defectuoasă a unor contracte cu parteneri externi sau, dimpotrivă, să prezinte experienţe positive. Profesorul universitar Silverio Ianniollo, trainerul, alături de Mario Iaccarino, directorul Institutului – filiala Bucureşti, Anna Polesello de la sediul central din Roma şi Barbara Tarullo, ataşatul comercial al Consulatului General al Italiei la Timişoara, au reuşit în 8 ore să atragă atenţia asupra principalelor aspecte legate de deschiderea unor afaceri în alte ţări.

Nu ştim să folosim „Made in Romania”

S-a vorbit despre avantaje, precauţii şi posibile dezastre, dacă nu se încheie contracte economice cu clauze clare, atent formulate şi conforme legislaţiilor ţărilor respective. Faptul că acest institut nu se mulţumeşte doar cu pregătirea mediului de afaceri italian, ci, iată, vine în România (prima întâlnire a fost cu o zi înainte, la Bucureşti) să tragă semnale legate de posibilitatea unor investiţii cinstite ale românilor în Italia ne confirmă că, la rândul nostru, nu facem destul pentru a promova acel “Made in Romania”, cu care parcă nu ne mândrim cât ar trebui…

Comentarii

comentarii