Acasă Actualitate IzolArt Fest 2020, în inima Caraș-Severinului

IzolArt Fest 2020, în inima Caraș-Severinului

DISTRIBUIȚI

În inima județului Caraș – Severin, micul sat Socolari, aflat în ceea ce este numită de câțiva ani enclava culturală Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc, a devenit, în timp, un adevărat exemplu de bune practici în ceea ce privește revitalizarea unei zone prin intermediul culturii.

Colonizată în ultimii ani de artiști și oameni de cultură din Timișoara, zona a găzduit, aproape în fiecare an, evenimente dintre cele mai diverse susținute de profesioniști în artele spectacolului, arte vizuale, muzică, dintre acestea ieșind în evidență școala de management cultural ce a fost inițiată în anul 2017.

Din păcate, anul 2020 a adus întreaga lume într-un punct în care este nevoită să își redefinească prioritățile, dar și să găsească formule valide prin care să își poată duce mai departe viața de zi cu zi, sub toate aspectele ei, iar unul dintre aceste aspecte este cultura, unul dintre domeniile cele mai greu încercate ale acestui an.

Drept urmare, ceea ce în mass-media națională a fost numit fenomenul Socolari nu a mai putut fi dezvoltat în acest an, dar oamenii locurilor au căutat o variantă viabilă, prin care acest fenomen să nu fie cu totul întrerupt, propunând autorităților publice locale ale comunelor Sasca Montană și Ciclova Română implicarea, alături de sectorul cultural privat, în organizarea, în perioada 25 – 30 august a unui festival de muzică și teatru intitulat sugestiv IzolArt Fest.

Ideea a fost îmbrățișată imediat, autoritățile locale dând dovadă că au înțeles pe deplin atât importanța vieții culturale construite în timp în enclava Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc, cât și cea a parteneriatului public – privat în dezvoltarea socială și economică a zonei.

În contextul actual, organizatorii proiectului de față își propun să aducă în fața publicului din enclava culturală Ciclova – Socolari – Ilidia – Potoc și a celui din întreaga regiune un festival al independenților care, respectând întru totul toate regulile impuse de autoritățile centrale, județene și locale, va contribui activ (în ciuda tuturor vicisitudinilor acestor timpuri) la dezvoltarea comunitară prin intermediul culturii -atenționează organizatorii.

Comentarii

comentarii