Acasă Eveniment Jaf la o farmacie din centrul Timişoarei

Jaf la o farmacie din centrul Timişoarei

DISTRIBUIȚI

Un bărbat a intrat în cursul nopţii în farmacia program non-stop „Vlad”, situată pe strada Gheorghe Lazăr, vizavi de Spitalul Militar, a lovit una dintre farmaciste, a folosit un spray paralizant împotriva alteia şi a reuşit să fugă cu banii din casa de marcat. Hoţul a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate în farmacie, iar poliţiştii sunt pe urmele sale.
 

Totul s-a întâmplat în câteva minute. Una dintre farmaciste a apăsat butonul de panică, iar firma de pază a ajuns într-un minut, dar hoţul a reuşit totuşi să fugă cu un milion de lei vechi şi un telefon mobil. Poliţiştii urmează să analizeze probele existente, precum şi imaginile care sunt pe camera de supraveghere. Din primele verificări efectuate se pare că suspectul are aproximativ 1,75 metri înălţime, purta un tricou de culoare roşie, un hanorac de culoare bleumarin, avea gluga pe cap şi purta o pereche de blugi de culoare deschisă.

Comentarii

comentarii