Acasă Eveniment Jandarm arestat de Tribunalul Militar Timișoara după ce și-a violat fosta concubină....

Jandarm arestat de Tribunalul Militar Timișoara după ce și-a violat fosta concubină. Și femeia este încadrată în Ministerul Afacerilor Interne

DISTRIBUIȚI

jandarmi-1368394141Un jandarm din Arad, în vârstă de 46 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile, la începutul acestei luni, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, măsura preventivă fiind luată de Tribunalul Militar Timișoara, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara.

Arestarea preventivă a subofițerului a venit după ce acesta și-a violat fosta concubină cu care are doi copii. De asemenea, și femeia este încadrată în Ministerul Afacerilor Interne.

În soluția pe scurt a Tribunalului Militar Timișoara se arată următoarele: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara și, în consecință: dispune arestarea preventivă a inculpatului (date cu caracter personal), față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea de viol, pe o durată de 30 de zile, și emiterea mandatului de arestare preventivă în acest sens. Respinge cererea formulată verbal de avocatul ales al inculpatului privind luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”.

Curtea Militară de Apel București a judecat contestația jandarmului, hotărând să o respingă ca nefondată, astfel că subofițerul a rămas în arest preventiv.

Jandarmul este încadrat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad din anul 2006, și are gradul de plutonier adjutant șef. În anul 2022 subofițerul a trecut testul psihologic, iar în cei 18 ani de când lucrează în MAI, jandarmul nu a creat probleme. scrie specialarad.ro.

Jandarmeria  Arad a precizat faptul că a fost înștiințată de Tribunalul Militar Timișoara despre arestarea preventivă a subofițerului și că va lua măsurile necesare în ceea ce-l privește pe angajat, imediat după încheierea etapelor procesuale. În momentul de față, jandarmul este suspendat din funcție.

„Confirmăm faptul că unitatea a fost înștiințată de către Tribunalul Militar Timișoara cu privire la dispunerea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile a unui jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean  Arad pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra concubinei sale.

Ne reafirmăm, în mod transparent, așa cum am făcut-o de fiecare dată, disponibilitatea de a oferi sprijin necondiționat instituțiilor statului român și ori de câte ori ni se vor cere informații care pot elucida astfel de situații, vom pune la dispoziție, în regim de urgență, toate datele solicitate.

Imediat după încheierea etapelor procesuale și comunicarea de către instituțiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislația în vigoare”, a transmis Jandarmeria  Arad.

Comentarii

comentarii