Acasă Actualitate Jandarmii arădeni, la „greblat” pe Mureş

Jandarmii arădeni, la „greblat” pe Mureş

DISTRIBUIȚI

O patrulă de jandarmerie, aflată într-o acţiune în cooperare cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, a prins în flagrant doi bărbaţi, unul în vârstă de 21 de ani şi altul de 27 de ani, ambii din Zădăreni, care, aflându-se pe malul stâng al râului Mureş, pescuiau prin metoda numită „greblare”. Aceştia aveau asupra lor lansete telescopice de pescuit, cu acţiune la o distanţă de 300-500 m, prevăzute cu mulinete, iar pe firele textile erau montate cârlige triple cu spin, folosite pentru braconaj. Jandarmii au confiscat uneltele de pescuit şi le-au întocmit celor doi actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de „pescuitul cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare”. Dosarele cu actele premergătoare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pentru continuarea cercetărilor.

Comentarii

comentarii