Acasă Cultura Joseph Joachim are o stea pe Aleea Muzicienilor

Joseph Joachim are o stea pe Aleea Muzicienilor

DISTRIBUIȚI

stea-joachim

Cetatea Timişoarei, deşi aflată sub ocupaţia habsburgică aproape două veacuri, nu a fost marginalizată de Coroana Imperială, ci aici s-au construit instituţii care au rămas măreţe şi astăzi.
Fiind, într-un fel, la capăt de Imperiu, Banatul era o destinaţie exotică şi interesantă pentru oamenii de cultură ai acelor vremi, printre ei numărându-se şi compozitorul Joseph Joachim, care a venit aici să cunoască viaţa culturală.

Astfel, în septembrie 1879, Joseph Joachim ajungea în Timişoara, unde a susţinut, alături de bunul său prieten, Johannes Brahms, un concert care s-a bucurat de un mare succes. Presa vremii menţiona că cei doi au fost primiţi cu ovaţii, iar după concert au fost recompensaţi cu aplauze şi şampanie.
În cinstea marelui musician, Asociaţia Pro Philharmonia din Timişoara a dezvelit, joi seara, steaua aurită încrsutată în marmură neagră, pe Aleea Muzicienilor din faţa Filarmonicii Banatul. În acest an, de realizarea simbolului dedicat compozitorului şi violonistului ungur s-a ocupat George Cocian, preşedintele Asociaţiei.
Iniţiativa lansată de Pro Philharmonia în anul 2008, continuă an de an, astfel că steaua lui Joachim este cea de-a şasea, alăturându-li-se celor ale muzicienilor: George Enescu, Bartok Bela, Frantz Liszt, J. Strauss Jr şi J. Brahms.

Comentarii

comentarii