Mamă – victimă a violenței domestice. Mamă tânără, cu bebeluș de numai 11 luni, lovită în spital, în prezența părinților săi. Frumoasă, inteligentă, cu o poziție profesională și intelectuală, educată, fină, este, totuși, victima violenței domestice. În timp ce este tensiune în familie, mama soțului agresor este martoră. Victima îi cere ajutorul: ”Știți că m-a lovit”, agresorul spune ” Da, de mai multe ori!”, mama agresorului o întreabă pe victimă: ” NU TE-AI GÂNDIT DE CE TE LOVEȘTE?” Tipic, mioritic. Dur, insensibil, mediul familial (atenție, persoane cu studii superioare, nu persoane fără educație!), se întoarce, patologic, împotriva victimei. Începe divorțul. Soția – victimă aduce în proces, la Judecătoria Timișoara, (avem TOATE înregistrările) înregistrarea în care soacra își întreabă nora despre ce ar fi putut face ca să fie lovita, nu-i așa? Ne întrebăm și noi…”ce a făcut tânăra doamnă?”
În fața dramei, judecătoarea Anca Prunoiu, din cadrul Judecătoriei Timișoara (necăsătorită, cu șanse mari de a nu fi fost bătură, așadar!), transferată de la Judecătoria Moldova Nouă la Timișoara, aici, în moțul Banatului cosmopolit, o ceartă pe victimă, spunându-i: ”Este frumos că ați înregistrat-o pe soacra dumneavoastră când a vorbit așa?”
CSM, acesta este locul în care, cel mai probabil, ar trebui analizată atitudinea neetică a judecătoarei Anca Prunoiu! Cum își permite, în România luptei împotriva violenței domestice, un judecător, să analizeze emoția unei mame disperate? Cum își permite o femeie judecător, să CERTE o altă femeie, distrusă emoțional de comportamentul violent al unui soț, când ea (ca femeie!), nici măcar nu este căsătorită! Desigur, îi dorim domnișoarei Anca Prunoiu un soț cald, iubitor, un om de nădejde, un bărbat, care atunci când femeia Prunoiu va naște, să nu o lovească în spitalul în care tocmai a născut! Asta îi dorim, poate CSM îi va dori altceva!
Un caz. Atât. Unul din multele cazuri în care instituțiile statului nu ajută victima, ci o condamnă la umilință, dispreț și cădere. În România, în care numărul abuzurilor din familie ne plasează, nefericit, pe locul I (negativ) în Europa, judecătorii nu trebuie să plângă. Victimele, de multe ori, au cert sprijinul Justiției sau al Poliției. NIMIC. A urmat crima. Mamele acelea nu mai sunt. Agresorul este la închisoare. Copilul, orfan!
Judecătorii trebuie să aplice legea. În cazul acesta, avem de-a face cu o ocolire a legii. Emiterea unei ordonanțe prin care un sugar este smuls de la sânul mamei și scos din casă, fără mamă, fără un asistent social, și dus… la plimbare! Legea spune că tatăl poate vedea copilul, până la doi ani și jumătate, copilul, doar în prezența mamei!
Domnișoara judecător nu plânge?
