Acasă Actualitate Judeţul Caraş-Severin, campion în digitizarea pământurilor prin IPA Online

Judeţul Caraş-Severin, campion în digitizarea pământurilor prin IPA Online

DISTRIBUIȚI

“Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că 31.000 de fermieri au accesat aplicaţia IPA Online şi au completat electronic declaraţia de suprafaţă, în vederea depunerii cererii de plată pentru schemele/măsurile de sprijn SAPS 2010, în intervalul 13 ianuarie – 23 februarie, pentru o suprafaţă totală de aproape 600.000 de hectare”, a transmis APIA Timiş. Potrivit monitorizării APIA, în funcţie de mărimea exploataţiei, cele mai mari suprafeţe au fost digitizate în judeţele Sibiu (55.075 hectare), Călăraşi (54.490 hectare) şi Caraş-Severin (49.732 hectare). Reamintim că, prin intermediul aplicaţiei IPA Online, accesibilă la adresa http://lpis.apia.org.ro/, fermierii pot realiza online operaţiunile de identificare şi digitizare a parcelelor agricole, stabilindu-şi astfel declaraţia de suprafaţă. Orice fermier poate accesa IPA online, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole de acces furnizate de APIA, personal, fiecărui fermier şi sub semnătura acestuia. Dacă solicitantul nu are acces la internet, poate utiliza aplicaţia la Centrele APIA, unde angajaţii au fost instruiţi pentru a oferi asistenţă fermierilor, la sediul primăriei. De asemenea, fiecare fermier care şi-a completat declaraţia de suprafaţă prin intermediul IPA Online trebuie să depună la Centrele APIA şi o cerere de plată, începând cu data de 1 martie 2010. Pe pagina web a Agenţiei este disponibil manualul de utilizare IPA online. Informaţii suplimentare pe www.apia.org.ro.

Comentarii

comentarii