La fel cum am fost transparent informând opinia publică asupra procesului meu care urma să aibă loc astăzi, voi fi transparent și în ceea ce priveşte descrierea a ceea ce s-a întâmplat.
Nu s-a întâmplat aproape nimic. Procurorul a încercat să determine instanța de la Tribunalul municipiului București să adopte o decizie de inadmisibilitatea a acțiunii mele, prin care am solicitat punerea mea în libertate. Magistratul, pe bună dreptate, nu a fost de acord cu cererea procurorului. Dar, nici nu a avut loc vreun proces. Din simplul motiv că, pentru a doua oară consecutiv, dosarul cauzei, care depășește un metru cub, a dispărut. A dispărut, atenție, și în data de 7 ianuarie, la primul termen. Dispărut a fost și azi. Din câte am înțeles de la doamna judecătoare, „accidentul” s-a petrecut undeva pe traseul Tribunalul București – Curtea de Apel – Înalta Curte. Dacă nu este dosarul, nu poate avea loc procesul.
Cu tot respectul cuvenit, atrag atenția că justiţia nu este Moș Crăciun. În Moș Crăciun poți să crezi sau poți să nu crezi. Poți să crezi până la un punct şi apoi, poți să descoperi că el nu este decât o minunată poveste pentru copii. Nu același lucru se întâmplă cu justiția. În justiție trebuie să credem toți. Dar ca să credem în ea, ea trebuie să funcționeze. Dacă se comit erori, uneori, în justiție, cum am convingerea că s-a întâmplat în cazul meu, acesta nu este un motiv ca, eu unul, să nu cred în justiție. În definitiv, există greșeli care pot fi reparate.
Dar cum poate fi reparată o greșeală a justiţiei dacă procesul nu se mai judecă? Sau se va judecă atunci când va fi prea târziu? Când, peste câteva luni, eu voi fi pus, în mod normal, în libertate.
