Acasă Special Justiţie cu viermi

Justiţie cu viermi

DISTRIBUIȚI

Există, într-adevăr, ofițeri acoperiți în justiție? Câți? În ce poziții? Și în ce scop au fost ei insinuați în interiorul acestei puteri în stat? Cine se face responsabil? Cine plătește? Care sunt efectele negative? Este adevărat sau nu ceea ce a spus Traian Băsescu?
Traian Băsescu nu este un simplu cetățean. Până de curând, şi timp de zece ani, el a fost președinte. Și a condus Consiliul Suprem de Apărare al Ţării. Din această poziție, a coordonat serviciile secrete. Afirmația sa legată de prezența ofițerilor acoperiți în justiție are o mare greutate. Și dacă a mințit și dacă nu a mințit. Sau, mai ales, dacă nu a mințit.
Dacă Traian Băsescu minte atunci când afirmă, cu subiect și predicat, că serviciile secrete și-au plasat în justiție ofițeri acoperiți sau simplii colaboratori, care sunt șantajați sau șantajabili, atunci el se face responsabil de un atac, fără precedent, împotriva justiției, în sensul larg al cuvântului. Respectiv, împotriva magistraților și procurorilor. Pentru difuzarea de informații mincinoase, cu efect negativ uriaș, el poate și trebuie să suporte consecințele legii. Dacă minte.
Dar dacă nu minte? Atunci sunt vinovați și au încălcat legile penale toți judecătorii și procurorii care au colaborat sau colaborează cu vreun serviciu secret. Din acest punct de vedere, legea este imperativă. Și aceștia trebuie să răspundă penal. Pentru că au infestat justiția. Au manipulat-o în scopuri, evident, politice. Sau, pentru a sluji unor interese de grup, care nu pot fi decât cu caracter mafiot. Și trebuie să răspundă și șefii acestora. Cei care au știut. Cei care au creat acest sistem. Cei care au profitat de pe urma lui.
Interesant de observat este că Traian Băsescu răspunde, de fapt, în ambele ipostaze. Pentru că, dacă situația este cea pe care o prezintă atunci, el a acoperit o gravă infracţiune. Timp de zece ani. Și se face, deci, părtaș.

Comentarii

comentarii