Acasă Special Klaus Iohannis, la mâna lui Tudorel Toader

Klaus Iohannis, la mâna lui Tudorel Toader

DISTRIBUIȚI

srsPreşedintele Klaus Iohannis o va demite pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Fără să clipească. Imediat după ce va primi o solicitare în acest sens formulată de Ministrul Justiţiei. Aşa cum scrie la carte. Şi indiferent de avizul pozitiv sau negativ al CSM. Care e doar facultativ. Se pregăteşte, deci, Tudorel Toader.
Preşedintele Klaus Iohannis are ca principală obligaţie să respecte el însuşi Constituţia şi să-i oblige şi pe ceilalţi s-o respecte. De la Legea Fundamentală el nu poate abdica. Nici dacă doreşte. Dar nu doreşte. Nu şi-a exprimat niciodată o asemenea intenţie. Pe de altă parte, Curtea Constituţională a stabilit în mod definitiv, irevocabil şi obligatoriu că orice funcţionar public e obligat să răspundă solicitărilor Parlamentului. Doamna Laura Codruţa Kovesi este pe cale de a încălca definitiv acestă prevedere.
De trei ori consectiv, şefa DNA a răspuns că nu se prezintă în faţa Comisiei parlamentare de anchetă, precizând că nu are niciun fel de informaţie relevantă privind alegerile. În realitate, i se cere în primul şi în primul rând şi aproape doar atât să confirme sau să infirme prezenţa ei la faimoasa întâlnire a generalilor. Între cele trei refuzuri, Curtea Constituţională a venit nu numai cu decizia ci şi cu motivarea. Iar motivarea este fără echivoc.
Conform deciziei şi motivării Curţii Constituţionale, orice funcţionar public, inclusiv Laura Codruţa Kovesi are obligaţia de a răspunde Parlamentului. Pisica moartă însă, trebuie să precizez, nu se află exclusiv în grădina domnului Tudorel Toader şi aceasta din simplul motiv că Parlamentul, respectiv Comisia parlamentară de anchetă, nu a epuizat toate etapele. Conform regulamentului Comisiei, validat de Parlament şi publicat în Monitorul Oficial, funcţionarul public invitat să dea explicaţii o poate face şi în scris, răspunzând astfel întrebărilor adresate de senatori şi deputaţi. Or, Laurei Codruţa Kovesi nu i-a fost solicitată până acum decât prezenţa. Prezenţă pe care a refuzat-o. În consecinţă, şefa DNA trebuie, înainte ca Tudorel Toader să se pronunţe, constatând că a încălcat Constituţia şi solicitând demiterea ei, să refuze să răspundă unui set de întrebări adresate de parlamentari. Această procedură încă nu s-a consumat.
Cu certitudine, şefa DNA va primi, aşa cum a declarat doamna Oana Florea, şefa Comisiei de anchetă, un set de întrebări. Abia dacă va refuza să răspundă acestor întrebări, poate fi constatată încălcarea Constituţiei. Şi numai atunci, Ministrul Justiţiei Tudorel Toader va avea obligaţia să reacţioneze. Şi numai atunci, în condiţiile în care el va face solicitarea de demitere, preşedintele Klaus Iohannis va decide în consecinţă. Apărând Constituţia. Şi dând, fără să clipească, decretul de demitere a Laurei Codruţa Kovesi.

Comentarii

comentarii