Două declaraţii diplomatice la nivel înalt au deschis procesul de clarificare a poziţiei Serbiei faţă de integrarea sa în UE. Prima e cea pe care a făcut-o preşedintele Consiliului European, Van Rompuy, iar a doua a venit din partea înalţilor reprezentanţi ai Bundestagului.
Din declaraţiile respective reiese neîndoielnic că Belgradul, pentru a obţine termenul începerii negocierilor de integrare, trebuie (prin acord comun) să normalizeze relaţiile cu Priştina, iar spre sfârşitul procesului de aderare şi înainte de a deveni membru cu drepturi depline, trebuie să recunoască independenţa Kosovo. Poziţiile clare şi ferme ale demnitarilor europeni au distrus complet iluziile pe care Belgradul le-a răspândit, mai ales pentru uz intern, că mai este posibilă politica sub sloganul „Şi Kosovo, şi Europa”.
Reacţiile noilor conducători sârbi n-au întârziat. Preşedintele ţării, Tomislav Nikolic (naţionalist, originar din Partidul Progresist, care a fost creat după scindarea de radicalii lui Seselj), chiar de la tribuna Adunării Generale ONU, declarase că Serbia, niciodată şi în niciun fel, nu va recunoaşte independenţa Kosovo. Pe de o altă parte, partenerul său din coaliţie, prim-ministrul Ivica Dacic (liderul Partidului Socialist), vorbind în Parlamentul naţional, făcea o precizare ceva mai nuanţată, declarând că Serbia nu doreşte şi nu poate să recunoască independenţa Kosovo, dar, în acelaşi timp, nu poate să rămână ostatica unei politici care împiedică rezolavrea problemelor fundamentale cu care se confruntă ţara.
Indiferent de confuziile şi confruntările politice de la Belgrad, este evident că, până la sfârşitul anului, Serbia nu poate să îndeplinească toate condiţiile ferme puse de UE. Pe lângă acordul de normalizare a relaţiilor şi continuarea negocierilor cu Priştina, Bruxellesul cere Belgradului desfiinţarea urgentă a organelor de stat sârbe care activează în nordul Kosovo (unde sârbii sunt majoritari) şi implementarea imediată a acordurilor deja stabilite între Belgrad şi Priştina, în primul rând cel de liberă circulaţie şi respectare a punctelor de trecere din nordul Kosovo, unde (pe lângă EULEKS) vor acţiona şi vameşi trimişi din Priştina.
Cât de mare şi cât de lungă va fi întârzierea Serbiei pe drumul către UE, nu se ştie. Mai ales că în ţara care se confruntă şi cu o criză economică de proporţii se aud tot mai tare vocile celor (inclusiv a preşedintelui Nikolic) care sugerează că Serbia nu trebuie să se grăbească cu adrerarea la UE. Dar mai sunt şi cei care pledează pentru abandonarea procesului de integrare şi pentru căutarea altor parteneri şi prieteni, în primul rând din Rusia.
Mirko ATANACKOVIC
