A devenit o modă în România. Este ca la concurs. Toată lumea trece pe la Parchet. Iar apoi în instanţă. Până la Înalta Curte. În final, începe defilarea prin penitenciare. Asta se întâmplă în vreme ce, şefa DNA, doamna Laura Codruţa Koveşi admite, în fine, că nu a fost diminuată corupţia. În ciuda spectacolului cu cătuşe. Care durează de zece ani.
Într-o singură zi, astăzi, ce aflăm? Că doi foşti preşedinţi ai României se confruntă, unul cu Parchetul General, celălalt cu Înalta Curte. Ion Iliescu este anchetat pentru mineriadă. Sau pentru “revoluţie”. Nici noi nu mai ştim pentru ce. Iar domnul Traian Băsescu face,de acum, pârtie, atât la Parchet, cât şi la Înalta Curte. Pentru tot felul de plângeri penale. La bursa pariurilor, cei mai mulţi jucători susţin că, mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre cei doi va ajunge după gratii. Sau vor fi condamnaţi în contumacie.
Un prim-ministru a avut deja două condamnări. Ambele cu cântec. Dar şi-a ispăşit pedepsele. Este vorba de Adrian Năstase. Un alt prim-ministru, Victor Ponta, are deja un dosar penal. Pe drum este al doilea. După cum vedeţi, pentru a nu mai exista nicio suspiciune, se poartă, nu una, ci mai multe condamnări. Lui Călin Popescu Tăriceanu i se pregăteşte ceva asemănător. Rând pe rând, cei mai apropiaţi colaboratori ai săi sunt trecuţi prin perchiziţii şi anchete. Li se ridică documente scrise şi informatice, într-un ritm accelerat. Şi, în ceea ce îl priveşte pe Tăriceanu, s-a declanşat bursa pariurilor. Un alt fost prim-ministru, Petre Roman, a fost curăţat de instituţia numită Autoritatea Naţională pentru Integritate. Pentru un pretins conflict de interese. Şi urmează să fie anchetat pentru, vezi Doamne, o declaraţie mincinoasă. Ar fi făcut fals în acte publice pentru că nu a scris că era PFA. Adică Persoană Fizică Autorizată. Nu a mai rămas decât Nicolae Văcăroiu. Şi Radu Vasile, Dumnezeu să-l ierte!
Cât despre miniştrii, toată lumea le-a pierdut socoteală. Nu se mai ştie câţi au înfundat puşcăria şi câţi se pregătesc să o înfunde. La fel cum se întâmplă cu şefii celor mai importante instituţii publice. Probabil, într-o bună zi, şi asta nu va fi prea departe, cineva va avea inspiraţia să alcătuiască o enciclopedie a înalţilor funcţionari publici trimişi după gratii.
Aceeaşi situaţie şi în ceea ce-i priveşte pe aleşi. Pe cei aleşi ca parlamentari. Pe cei aleşi ca preşedinţi de Consilii Judeţene sau consilieri. Cred că malaxorul justiţiei a prins în fălcile lui mai mult de jumătate dintre aceştia. Şi la fel în ceea ce-i priveşte pe primari. Până şi cel de-al doilea om în stat, din punctul de vedere al numărului de voturi primite, doctorul Sorin Oprescu zace în „beciul domnesc”.
Acest veritabil tsunami, îndelung aplaudat de partenerii noştri euroatlantici, a măturat, literalmente, şi clasa de afaceri. Cea autohtonă. Terenul este total defrişat. Şi pregătit pentru afaceriştii cu altă cetăţenie decât cea română.
Foarte bine, ar trebui să spună cetăţeanul. În ţara asta s-a furat destul. Este timpul să se facă dreptate. Şi aşa şi este. Tot ce este anti, este la modă. Anticomunismul, anticorupţia şi, mai nou, antiterorismul. Numai că, de atâta anti, nu prea mai este loc de pro. Iar doamna Laura Codruţa Koveşi, care în tot acest răstimp a fost, ba Procuror General al statului, ba şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, mult apreciată, atât de prietenii noştri din Uniunea Europeană , cât şi de prietenii noştri de peste ocean şi de cetăţenii României, după cum ne arată cercetările de piaţă, face un anunţ stupefiant. Şi anume că, în cei zece ani de luptă la baionetă cu corupţia, aceasta nu a fost diminuată. În paranteză fie spus, noi am făcut, de mult, această afirmaţie şi am şi căutat cauzele. Chiar aşa! De ce nu o fi fost diminuată corupţia, în ciuda faptului că mii de oameni se duc după gratii? Logic, nu ar putea exista decât o singură explicaţie. Românii, dintr-un motiv pe care eu unul îl înţeleg, privesc lupta anticorupţie ca pe un fel de joc de societate. O loterie. Sau o ruletă. De tip românesc. Prin care procurorii trag la nimereală – şi, în unele cazuri, ţintit, dar din alte motive decât cele de natură infracţională – fac dosare penale prin încălcări de procedură, cu sau fără probe, după care, justiţia, pentru a nu avea bătăi de cap, îi execută pe oameni la grămadă. De fapt, corupţia creşte din simplu motiv că oamenii corupţi nu mai dau doi bani pe această justiţie. Şi o privesc ca pe o simplă loterie.
În aceste condiţii, de ce să nu devină corupţia un sport naţional? Oricum, capacitatea puşcăriilor nu depăşeşte 30 de mii de locuri. Şi asta se întâmplă în condiţii de supraaglomerare. Şi chiar dacă, spre deosebire de Statele Unite, unde tocmai s-a dat o lege a amnistiei şi graţierii, la noi, o asemenea măsură, ar fi considerată un atac la adresa justiţiei.
Dar nu numai confirmarea tardivă a doamnei Laura Codruţa Kovesi mă pune pe gânduri. Ci şi o altă afirmaţie. Încă şi mai grea. Făcută de doamna Gabriela Baltag. Preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România. Bănuiesc că este o persoană în cunoştinţă de cauză şi perfect calificată pentru a avea credibilitate, atunci când trage un semnal de alarmă. Deosebit de grav. Şi anume că, toate cel patru Coduri – Penal, de Procedură Penală, Civil, de Procedură Civilă – care au fost promovate de regimul Băsescu, fără dezbatere parlamentară, prin procedura asumării răspunderii, au creat un sistem legislativ extrem de vulnerabil. Care face victime. În rândul “civililor”. Dar şi în rândul magistraţilor. Lipsiţi de un instrument corect, util şi simplu de a măsura vinovăţiile ori nevinovăţiile oamenilor.
