Acasă Actualitate La Arad, un copil a fost abandonat într-o scară de bloc

La Arad, un copil a fost abandonat într-o scară de bloc

DISTRIBUIȚI

Locatarii unui bloc din Arad au găsit un copil care a fost abandonat de către părinți. Copilul, un băieţel de aproape un an, a fost găsit în noaptea de marţi spre miercuri în scara blocului A 12 de pe Aleea Saturn din municipiul Arad. După ce au sunat la ușile apartamentelor de pe toată scara, pentru a vedea dacă nu-l cunoaște cineva pe bebeluș, locatarii au chemat poliția. „Băieţelul, care are câteva luni, era aşezat într-un cărucior şi îmbrăcat cu haine de sezon, pentru a fi ferit de temperaturile scăzute din această perioadă”, a declarat Ovidiu Liber, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Micuțul a fost internat în Secţia de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Medicii arădeni, după ce l-au investigat, au explicat că acesta este sănătos. Polițiștii arădeni continuă cercetările, pentru a identifica părinții copilului abandonat. Ei spun că nimeni nu a sunat să reclame că i-a dispărut bebelușul. Poliţiştii au anunţat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, care urmează să decidă ce formă de protecţie a copilului va fi aplicată în cazul în care este vorba de un abandon.

Comentarii

comentarii