Acasă Actualitate La cules de flori din grădina altuia, de Ziua Morţilor

La cules de flori din grădina altuia, de Ziua Morţilor

DISTRIBUIȚI

Criză în ultimul stadiu sau zgârcenie fără margini? Cine ştie ce i-a împins pe doi oameni – un el şi o ea – de vârstă mijlocie, să rupă flori de pe marginea trotuarului din faţa unui mare centru comercial din Timişoara? Amândoi erau înţoliţi bine. El geacă de piele, ea un taior destul de elegant, care nu a oprit-o însă să se aplece şi să culeagă floricele în timp ce bărbatul o supraveghea cu grijă. Chiar de 1 noiembrie – Ziua Morţilor. Erau acolo crezând că nu-i vede nimeni cum rup florile… altuia. Ea stătea aplecată, iar bărbatul, foarte circumspect, lângă ea. La prima ocheadă aveai impresia că femeii îi e rău. Dar dacă treceai mai departe şi întorceai capul pentru o privire mai cuprinzătoare, vedeai că femeia era aplecată pentru a culege flori şi avea, de fapt, multe flori în braţe, iar bărbatul o mai ajuta rupând din florile aflate mai sus, la nivelul mâinii, nu se apleca să-şi şifoneze geaca de piele. Asta până când au văzut că cineva i-a observat. Au pus repede florile în punga pe care femeia o strângea la piept şi au dispărut într-o maşină parcată lângă trotuarul unde cei doi stăteau şi culegeau flori. Imediat au dispărut cei doi, de parcă nici nu ar fi fost acolo, cu plasa la piept şi cu nişte figuri stânjenite că au fost depistaţi. Acum cine ştie pentru ce le trebuiau oamenilor florile, dar dacă ne gândim că în 1 noiembrie e Ziua Morţilor, atunci… nu trebuie să ne gândim prea departe… Oricum, sigur era mai bine să le cumpere în loc să le rupă din grădina altuia. E adevărat că florăresele spun că vând cu 30-40 la sută mai puţine flori de Ziua Morţilor faţă de anul trecut, dar cei care nu mai cumpără iau din propria grădină sau de la prieteni, nicidecum nu rup la drumul mare pe furiş. Dacă erau nişte neica-nimeni, ce să-i faci, poate mai înţelegeai, dar nici aşa… Dar ei erau traşi la patru ace şi cu poftă de flori pe gratis. În plus, s-au mai şi urcat în maşină după aceea… ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat… I-a ajuns criza într-atât încât au bani de benzină dar nu au de o simplă floare sau pur şi simplu zgârcenia e la cote nemaiîntâlnite?

Comentarii

comentarii