Acasă Actualitate La final de festival

La final de festival

DISTRIBUIȚI

Timp de o săptămână, Timişoara a aparţinut teatrului. Ediţia a XV-a a Festivalului Dramaturgiei Româneşti a adus pe scenele Teatrului Naţional din Timişoara 18 spectacole, care au putut fi văzute de sâmbătă, 10 aprilie, până sâmbătă, 17 aprilie. Deşi se spune că lumea nu mai merge la teatru, concepţia este pe cât se poate de greşită, fapt întărit de sălile pline de care s-a bucurat Festivalul. Chiar dacă axat pe dramaturgia românească de ultimă oră sau, poate, tocmai din acest motiv, „Plasticid” – titlul dat Festivalului anul acesta – a adus în săli o mulţime de tineri, care s-au arătat foarte încântaţi de selecţiile făcute, jocul scenic al actorilor, dar şi de bunele condiţii în care arată sălile de teatru din oraş şi de organizarea impecabilă. La „Plasticid”, au participat teatre din Bucureşti, Târgovişte, Târgu Mureş, Brăila, Iaşi, Arad, Piatra Neamţ şi, bineînţeles, Timişoara, regalul teatral fiind oferit spectatorilor prin ultimul spectacol susţinut de compania fraco-ungară „Pál Frenák”, care a venit la Timişoara cu „InTime” – un spectacol de dans contemporan. Zilele dedicate teatrului au fost întregite de o serie de alte evenimente în completarea FDR, astfel au avut loc workshop-uri, un concert, dezbateri şi lansări de carte. Mai mult, la finalul spectacolelor, publicul a fost invitat să pună întrebări actorilor, să afle cât de grea sau uşoară este actoria sau câtă muncă se află în spatele spectacolului. Ca bilanţ de sfârşit, se poate spune că Timişoara a avut parte de o manifestare culturală de talie europeană.

Comentarii

comentarii