Acasă Actualitate La Iulius Mall, Moș Crăciun te răsplătește cu o super mașină

La Iulius Mall, Moș Crăciun te răsplătește cu o super mașină

DISTRIBUIȚI

Iulius Mall Timişoara s-a pregătit pentru sărbătorile de iarnă şi îi aşteaptă pe clienţii săi cu surprize magice şi premii valoroase. Toţi pasionaţii de shopping care trec pragul celui mai mare mall din afara Capitalei vor pătrunde într-o lume de poveste, în care îl vor descoperi pe Moş Crăciun în fiecare zi. 

În perioada 3 – 24 decembrie 2012, cumpărăturile cumulate în valoare de minim 150 de lei garantează participarea la marea tombolă de Crăciun – „Descoperă-l pe Moş Crăciun în fiecare zi”. Clienţii trebuie să completeze taloanele primite şi să le depună la Centrul Info din Iulius Mall. Zilnic, primii 100 de clienţi primesc cadouri instant constând în: vouchere pentru cumpărături, cosmetice, sticle de vin şi răcoritoare. Tot zilnic, la extragerea programată la ora 17.00, un cumpărător va primi în dar un set de la magazinul Kitchen Shop. În plus, săptămânal, la tragerea la sorţi duminicală se va afla numele câştigătorului unei tablete Samsung Galaxy Tab 2. În Ajunul Crăciunului, la ora 12.00, Iulius Mall va face nespus de fericit un cumpărător. Acesta va pleca de la shopping la volanul unui Ford B-Max. Şi fanii de pe pagina de Facebook a Iulius Mall vor avea parte de premii în luna cadourilor. În perioada 5 – 21 decembrie, admiratorii virtuali ai mall-ului sunt provocaţi să acceseze aplicaţia specială pentru concursul „PRINDE PREMIILE!”. Misiunea lor este să prindă cât mai multe cadouri ale lui Moş Crăciun, într-un interval de 60 de secunde. Pe baza punctajului obţinut, săptămânal se pot câştiga seturi de ceainice, ideale pentru un ceai fierbinte în zilele reci de iarnă. În plus, săptămânal, primii 10 participanţi la concurs care au acumulat cel mai mare punctaj participă la tragerea la sorţi pentru un smartphone Samsung Galaxy Ace Plus S7500. 

Comentarii

comentarii