Acasă Actualitate La Lugoj funcţionează o alianţă administră PSD-PNL-PRM-UDMR

La Lugoj funcţionează o alianţă administră PSD-PNL-PRM-UDMR

DISTRIBUIȚI

„Toţi care iubesc Lugojul şi vin aproape de noi vor fi bineveniţi, ceilalţi nu”, a declarat Francisc Boldea, preşedintele social-democraţilor lugojeni
Social-democraţii lugojeni nu s-au arătat surprinşi de decizia liberalilor de a merge pe liste separate la alegerile locale din 2012. Chiar şi în lipsa unor alianţe politice pe plan local, Francisc Boldea, preşedintele PSD Lugoj, a declarat că este convins că Partidul Social Democrat va ieşi, din nou, foarte bine la alegerile pentru primar de anul viitor. „Nefiind constituită comisia de protocol a Uniunii Social-Liberale, nefuncţionând la nivel local această înţelegere, în momentul de faţă, fiecare formaţiune acţionează separat, până când se vor întâlni comisiile de protocol de la nivel local. Deocamdată, avem o alianţă administrativă cu PNL şi cu PRM, precum şi o colaborare foarte bună cu UDMR, la nivel de municipiu, pentru toţi cei care iubesc Lugojul. Toţi care iubesc Lugojul şi vin aproape de noi vor fi bineveniţi, ceilalţi nu”, a declarat Francisc Boldea, menţionând şi faptul că „partidele care intră în componenţa Uniunii Social-Liberale nu au dreptul să se atace unele pe celelalte. Ar fi o încălcare a protocolului stabilit la nivel central”.

Comentarii

comentarii