Acasă Cultura La Lugoj încep… „Serbările verii”

La Lugoj încep… „Serbările verii”

DISTRIBUIȚI

Lugojenii vor avea parte de patru zile de petreceri, în centrul municipiului, la sfârșitul acestei săptămâni. Asociaţia Culturală „Pordampi” organizează, în colaborare cu  Primăria și Consiliul Local lugoj, în perioada 9-12 mai, o suită de manifestări pentru a marca „Ziua Europei”, sub genericul „Serbările verii la Lugoj”. După cum au anunțat organizatorii, evenimentul va avea și scop caritabil, o parte din banii obținuți urmând să fie direcționați pentru a ajuta o solistă de muzică populară din zona Ardealului. Evenimentul va debuta joi, 9 mai, de la ora 18, când pe scena din centrul municipiului va avea loc un spectacol susținut de Ansamblul Junii Gugulani, Dochia Banda, Sorin Pepa, Dana Rădneanțu, Doru Petrean, Nicoleta Anculia, Adela Jurchescu și invitatul special, Ricardo Caria Show Band. Vineri, 10 mai, tot de la ora 18, spectacolul va fi susținut de Dumitru Stoicănescu, Cornelia Lupulescu, Nicu Novac, Mirela Frațilă, Ionuț Tudorescu, Codruța Măgurean și Cristian Popescu, iar sâmbătă, 11 mai, de la aceeași oră, pe scenă vor urca Nane, Elena-Alexandra Sinoi, Trupa Vest, Olivera Petcov, Trupa Quas, Tavi Colen Band & Emma Stefan (Radio ZU). În ultima zi a manifestării, duminică, 12 mai, începând cu ora 18, vor cânta Nicoleta Voica, Ionică Ivan, Luminița Istodor, Ion Drăgan, Daniela Ștefan și Maria Didraga. Evenimentul se va încheia la ora 23, cu un foc de artificii.

Comentarii

comentarii