Acasă Politica La mormântul partidului meu

La mormântul partidului meu

DISTRIBUIȚI

Cu cât o țară este mai puternică, cu o democrație mai trainică, cu atât partidele sale trăiesc mai mult. Lumea modernă cunoaște două exemple de maximă notorietate, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii.

Înființat în 1869, Partidul Național Român a fost partidul românilor din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Bucovina în lupta pentru emanciparea deplină. Condus de patrioți adevărați, intelectuali străluciți, oameni de mare caracter, a fost partidul care a desăvârșit România. Din 1926, sub numele de Partidul Național Țărănesc, prin fuziunea cu Partidul Țărănesc, se luptă, în vremuri grele pentru țară și întreaga lume, să păstreze cât mai sus steagul patriotismului luminat, al cinstei și al dreptății, militând pentru ridicarea industriei naționale, propășirea agriculturii, întărirea clasei de mijloc a țării.

Desființat ca partid de comuniștii sovietici și români în 1947, Partidul Național Țărănesc este lichidat fizic prin întemnițarea tuturor conducătorilor partidului, cât și a mii de membrii marcanți, fie că au fost țărani, muncitori sau intelectuali. Venerabilii lideri Iuliu Maniu și Ion Mihalache mor în închisorile comuniste.

Învierea partidului, cu numele de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, după Revoluția din 1989, datorată fostului secretar personal al lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, care a suferit 17 ani de recluziune, între care 8 ani de izolare totală, a fost doar un miracol care a ținut, ca orice minune la români, un timp foarte scurt. În ce măsură am avut noi, trăitorii vremurilor de azi, capacitatea de înțelegere a acestei minuni este greu de spus. Evoluția partidului după moartea lui Corneliu Coposu a arătat limpede că adevăratul Partid Național Țărănesc a murit odată cu plecarea dintre noi a Seniorului, în 1995. Venit la guvernare în 1997, pe uriașul val emoțional prilejuit de dispariția lui Corneliu Coposu, PNȚCD-ul s-a comportat prea puțin diferit de restul partidelor, toate infiltrate cu foști activiști, securiști și informatori, care luptau mai degrabă pentru puterea personală decât pentru interesele României. De unde și eșecul catastrofal al partidului, de la care alegătorii români avuseseră enorme așteptări, la următoarele alegeri. Iar faptul că amândoi prim miniștrii din guvernarea așa zis penețistă au trecut imediat la alte partide, așa cum foști miniștri, aparent tineri penețiști de mare viitor în guvernarea 1997-2000, sunt în prezent membrii de bază în partide cioară vopsită, indică clar că a fost vorba de un partid care nu mai avea nimic de a face cu spiritul, caracterul și noblețea adevăraților național țărăniști.

Frumos ar fi fost ca numele partidului, istoria sa zbuciumată să fie păstrate doar în racla memoriei istorice naționale a românilor. Spre pildă veșnică. Nu s-a întâmplat așa. Oameni mici, oameni hiene au socotit că se pot înfrupta în continuare din trupul a ceea ce nu mai poate avea trup, ci doar spirit etern. Mincinoșii de ieri și de azi, care susțin că sunt continuatorii PNȚ-ului istoric, cel care a făurit România Mare, sunt doar niște jalnici impostori, care, după ce au vândut sediile istorice ale partidului, au devenit penibili tovarăși de drum, ronțăitori ai ciolanelor pe care comuniștii de azi le aruncă, din când în când, de la masa puterii.

P.S. O explicație pentru titlu: singurul partid din care am făcut parte a fost Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat.

Comentarii

comentarii