Acasă Sănătate „La ora actuală, nu este epidemie de gripă”, transmite Prefectura Timiș

„La ora actuală, nu este epidemie de gripă”, transmite Prefectura Timiș

932
DISTRIBUIȚI

În urma unei ședințe conduse de prefectul județului Timis, Liliana Oneț, la care au luat parte reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș și Inspectoratului Școlar Județean Timiș, s-a stabilit faptul că nu poate fi vorba de o epidemie de gripă sezonieră în județ, dar, totuși, au fost luate și unele măsuri preventive, în conformitate cu metodologia elaborată de Ministerul Sănătății.

Ca măsură necesară de prevenție, la recomandarea ministerului, au fost distribuite 21.860 de doze de vaccin antigripal pentru grupele de populație considerate la risc. Până la ora actuală au fost raportate 138 de cazuri de gripe clinice, dintre care 41 în unitățile școlare, cu 28 de internări și patru cazuri de sindrom respirator acut (SARI).

Copiii fiind una dintre grupele care prezintă riscuri, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean a fost instituit un sistem de supraveghere a îmbolnăvirilor. Pe această cale, autoritățile județene au decis ca în cazul în care apar mai mult de trei cazuri într-o clasă de școală sau grupă de grădiniță sau dacă peste 20% din elevi sau preșcolari lipsesc, fiind bolnavi,să se suspende cursurile. Până la ora actuală nu a fost necesară instituirea acestei măsuri în niciuna din școlile din Timiș.

De asemenea, I.S.J. Timiș ține legătura cu Direcția de Sănătatea Publică și spitale pentru monitorizarea cazurilor de îmbolnăviri gripale. Totodată, în cazul spitalelor, vizitele au fost restricționate, iar vizitatorii primesc vor fi nevoiți să poarte măști de protecție și să se dezinfecteze.

Comentarii

comentarii