Acasă Sport La Poli evoluează fotbalişti de 12 naţionalităţi

La Poli evoluează fotbalişti de 12 naţionalităţi

DISTRIBUIȚI

Poli Timişoara a deplasat în Antalya, pentru efectuarea primului cantonament, un număr de 26 de fotbalişti, dintre care 13 sunt de altă naţionalitate decât cea română. Fotbaliştii de la Poli reprezintă 13 naţionalităţi. Cu toate că avem de a face cu un veritabil „Turn Babel”, limbajul comun al fotbaliştilor pregătiţi de Ioan Ovidiu Sabău este fotbalul. Cel mai vechi stranier din lotul celor de la Poli este senegalezul Mansour, care a fost transferat la echipa bănăţeană în urmă cu mai bine de cinci ani.     Portughezul Tiago Da Costa şi argentinianul Vazquez sunt cei mai noi stranieri ce se află sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău, iar armeanul Artiom Karamian este considerat cel mai valoros străin din Liga I.
Numărul stranierilor de la Poli ar putea creşte, dacă Marian Iancu va reuşi să-l convingă pe columbianul Dayro Moreno să evolueze la Timişoara. La fel se va întâmpla şi în cazul jucătorilor români, Cosmin Contra având şanse foarte mari să completeze lotul alb-violet. Cei mai puţini fotbalişti străini sunt în compartimentul median, acolo unde pot fi remarcaţi doar armenii Karamian, în timp ce pentru postul de titular în atac se bat cinci fotbalişti străini. „Stranierii” deplasaţi în cantonamentul lui Poli sunt: Taborda (Portugalia), Supici (Bosnia) – Bonfim (Brazilia), Tiago Da Costa (Portugalia), Brezinsky (Slovacia), Nibombe (Togo), Artiom Karamian, Arman Karamian (ambii Armenia), Parks (Costa Rica), Magera (Cehia), Mansour (Senegal), Mejia (Columbia), Vazquez (Argentina).

Comentarii

comentarii