Acasă Actualitate La Racoviţa, orbii… conduc maşinile şi citesc ziare

La Racoviţa, orbii… conduc maşinile şi citesc ziare

DISTRIBUIȚI

O spune şi prefectul…
E o adevărată dramă să fii orb. Sunt, însă, oameni orbi care s-au descurcat cu această deficienţă şi au ajuns departe, prin propriile puteri, chiar dacă nu vedeau lumina zilei şi în universul lor tot timpul era întuneric. Se pare că mai există şi altă categorie de oameni, care doar se dau orbi, pentru a primi unele avantaje materiale, după cum spune prefectul de Timiş Mircea Băcală. Astfel de cazuri se suspectează a fi în comuna Racoviţa, locul unde acum se face o anchetă pe acest subiect, unde din 200 de persoane care primesc ajutor social, deoarece suferă de diferite boli, peste o sută reiese că sunt orbi.

“Citesc ziare, conduc maşini”
“Am fost sesizaţi că la o anumită comună (există o anchetă pe rol), din cele aproximativ 200 de persoane cu anumite grade de invaliditate, peste o sută suferă de aceeaşi  boală: orbire. Am primit un tabel, am făcut o adresă către Direcţia de Sănătate Publică. Sunt convins că astfel de situaţii sunt peste tot”, spune prefectul de Timiş, Mircea Băcală. Ancheta se va extinde în cazul mai multor comune. La Racoviţa se desfăşoară, de două zile, o anchetă pentru a da de cap acestui caz. Din câte spune prefectul, certificatele medicale sunt semnate de acelaşi medic… “Acele certificate sunt semnate de acelaşi medic. Peste o sută de pacienţi. Persoanele din audienţă ne-au spus că aceste persoane citesc ziare, conduc maşini, merg cu  bicicleta. Din 200, sunt peste 100 de persoane, în acea comună, care primesc ajutor în valoare de aproximativ opt milioane de lei vechi. Verificările se vor extinde la toate comunele. Doi cetăţeni de acolo au făcut sesizarea. Este o anchetă, care a început de două zile. Comuna este Racoviţa. Toţi banii din bugetul local se duc pe aceste ajutoare, nu sunt bani nici să plătească iluminatul public”, spune Mircea Băcală.

Comentarii

comentarii