Acasă Actualitate La solicitarea ÎPSS, Ioan, mitropolitul Banatului – dar sfânt şi milenar oferit...

La solicitarea ÎPSS, Ioan, mitropolitul Banatului – dar sfânt şi milenar oferit de olteni timişorenilor

DISTRIBUIȚI

La solicitarea ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, ÎPSS Irineu, mitropolitul Olteniei a aprobat donarea către Parohia Timișoara-Iosefin a unui fragment din moaștele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, ca să fie așezat spre închinare, alături de celelalte sfinte moaște, în biserica „Nașterea Maicii Domnului”.

În vederea primirii sfintelor moaște, cu binecuvântarea Chiriarhului Banatului, preotul paroh Ionel Popescu și preotul coslujitor Eugen Babescu, împreună cu membri ai Consiliului Parohial s-au deplasat la Mănăstirea Lainici și au participat la slujba de Priveghere.

 „Din partea ÎPSS Ioan și a credincioșilor Parohiei Iosefin  am oferit, în semn de mulțumire și de recunoștință pentru odorul primit, o icoană a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, care este o reproducere a icoanei străvechi aflate în biserica monument istoric de la Mănăstirea Partoș, pe care Înaltpreasfinția Sa Irineu a primit-o cu multă bucurie. Starețului Mănăstirii, arhim. Ioachim Pârvulescu, i-am oferit tot o icoană cu chipul Sfântului Iosif, însă de data aceasta, zugrăvită după icoana Părintelui Arsenie Boca, dăruită, cu mai mulți ani în urmă Mitropolitului Nicolae Corneanu, și care este păstrată în reședința mitropolitană de la Timișoara. Așadar, la Mănăstirea Lainci a avut loc o adevărată întâlnire a sfinților, pentru că iată, Sfântul Irodion a plecat spre „Antimisul Banatului”, iar Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, rămâne în Mitropolia Olteniei, la Craiova și în Sfânta Mănăstirea din defileul Jiului” a precizat preotul Ionel Popescu.

Comentarii

comentarii