Acasă Cultura La TGST, începe stagiunea 2009/2010

La TGST, începe stagiunea 2009/2010

DISTRIBUIȚI

Teatrul German de Stat din Timişoara deschide stagiunea 2009/2010 cu premiera “Goethe_Lenau_Faust – Explorarea unui mit“, o piesă de teatru după textele lui Johann Wolfgang Goethe şi Nikolaus Lenau, fiind totodată şi prima coproducţie a TGST împreună cu Teatrul de Stat din Bruchsal (BLB). Spectacolul, regizat de Carsten Ramm, directorul Teatrului din Bruchsal, îi are în distribuţie pe actorii René Laier, Alex Halka, Miriam Gronau, Cornelia Heilmann, Hannes Höchsmann, Andrea Nistor, Iosif Csorba şi Ramona Olasz. Coproducţia este descrisă de TGST astfel: “Faust, deziluzionat într-o lume distrusă, în care viaţa nu mai are niciun sens, recurge la magie. Nu va învăţa nimic din greşelile omenirii, nici din propriile greşeli. În momentul în care crede că a obţinut totul, se simte de-o seama cu divinitatea, atingând apogeul vulnerabilităţii”. Spectatorii vor putea urmări două repetiţii generale cu publicul, pe 25 şi 26 septembrie, de la ora 19, urmând ca, pe 30 septembrie, să aibă loc avanpremiera “Goethe_Lenau_Faust”. Spectacolul va fi tradus simultan în limba română, biletele fiind puse în vânzare la Agenţia TGST, de pe str. Alba Iulia, nr. 2. Rezervări de locuri se pot face şi online, pe website-ul teatrului http://tgst.ro.

Comentarii

comentarii