Acasă Actualitate La Timişoara are loc prima reuniune a Grupului de Lucru al Ţărilor...

La Timişoara are loc prima reuniune a Grupului de Lucru al Ţărilor de Relocare în afara Genevei

388
DISTRIBUIȚI

În Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara s-au născut patru copii

150 de persoane, înalţi oficiali ai Comisariatului ONU pentru Refugiaţi, reprezentanţi ai ţărilor de relocare, ambasadori şi oficialităţi din România, printre care şi primul ministru Emil Boc, şi Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor sunt în aceste zile în Timişoara. La eveniment au participat şi oficialităţi locale – primarul Timişoarei Gheorghe Ciuhandu, prefectul de Timiş Mircea Băcală, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc şi alţii. Asta pentru că în 10 şi 11 martie la Timişoara are loc reuniunea Grupului de Lucru al Ţărilor de Relocare, în organizarea Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Clubul Rotary Cetate Timişoara este unul dintre cei care susţin puternic acest Centru de Tranzit pentru Refugiaţi şi a acţiunilor derulate în acest sens, deci şi întâlnirea Grupului de Lucru al Ţărilor de Relocare. Timişoara este locul unde se află centrul pentru refugiaţi, instituţie care asigură şederea temporară a refugiaţilor din diferite ţări care apoi sunt relocaţi în alte locuri. Centrul de la Timişoara a luat fiinţă în urma unui acord semnat în 2007 între Guvernul României, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM). S-a vorbit despre participarea României la efortul comunităţii umanitare internaţionale privind protecţia refugiaţilor, precum şi la necesitatea eficientizării mecanismelor de protecţie, prin dezvoltarea conceptului de securitate umană. Pe agenda reuniunii figurează aspecte legate de problematica relocării de urgenţă şi analizarea eficientizării şi dezvoltării viitoare a sistemului de centre de tranzit în regim de urgenţă, după modelul celui de la Timişoara, precum şi dezbateri pe tema dezvoltării mecanismelor în domeniul azilului şi protecţiei refugiaţilor. Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă pentru Refugiaţi de la Timişoara – primul din lume de acest tip – reprezintă cel mai important proiect recent al României în domeniul protecţiei refugiaţilor. Contribuţia României constă şi în oferirea de ‘know how’ guvernelor interesate de crearea unor astfel de Centre, precum şi în acţiuni de promovare a multiplicării acestui tip de Centru în lume.

“Prin înfiinţarea acestui spaţiu s-a transpus în practică pentru prima oară în lume conceptul de evacuare în regim de urgenţă”

Reuniunea de la Timişoara a Grupului de Lucru al Statelor de Relocare, dedicată discutării politicilor de relocare, reprezintă o premieră, lucrările având loc, pentru prima dată, în alt loc decât Geneva.  Relocarea reprezintă o activitate coordonată, realizată în cooperare cu ţările dispuse să preia refugiaţi pe termen lung, UNHCR, ONG-uri şi alţi actori, ce include o varietate de activităţi specifice, de la identificarea în teren a refugiaţilor aflaţi în nevoie de relocare până la analiza situaţiei acestora, procesarea, recepţia şi integrarea lor în ţările – gazdă. După modelul României, respectiv Timişoarei,  UNHCR a demarat deschiderea a încă două centre similare în Republica Slovacă, la Hummene, şi în Filipine, la Manila. “Centrul de tranzit în regim de urgenţă de la Timişoara, primul de acest fel, a constituit un model. Prin înfiinţarea acestui spaţiu s-a transpus în practică pentru prima oară în lume conceptul de evacuare în regim de urgenţă. Centrul oferă adăpost temporar pentru 200 de persoane care, timp de şase luni, beneficiază de condiţii umane de trai şi siguranţă, cu acces gratuit la consiliere legală şi socială precum şi la activităţi religioase. Doresc să subliniez  că apreciem în mod deosebit activităţile derulate de Înaltul Comisariat precum şi sprijinul constant acordat de-a lungul timpului autorităţilor române de resort în dezvoltarea legislaţiei naţionale în domeniul azilului şi migraţiei”, a spus primul ministru Emil Boc la Timişoara.

„Acest centru de urgenţă va oferi refugiaţilor şansa la viaţă normală”

„Centrul de tranzit de la Timişoara reprezintă o dovadă palpabilă a potenţialului de colaborare a României. În 1999 România oferea găzduire temporară pentru 4.000 ce refugiaţi pentru a fi relocaţi în S.U.A. Trei ani mai târziu, numărul persoanelor a fost suplimentat cu încă 4.000. Toate aceste eforturi au fost făcute ad-hoc. Prin înfiinţarea centrului de tranzit în anul 2008 s-a transpus în practică pentru prima dată în lume conceptul de evacuare în caz de urgenţă. Mulţumesc colaboratorilor care au făcut acest lucru posibil. Acest centru de urgenţă va oferi refugiaţilor şansa la viaţă normală, la siguranţă.  În 2008, România a luat decizia de a reloca anual 40 de potenţiali beneficiari. 40 de beneficiari vor veni din Birmania în centrul de la Galaţi. Vom continua să identificăm alte 40 de persoane pentru cota din anul 2010. Nu vor intra în această cotă cei 7 refugiaţi din Malta pe care-i vom considera din anul 2008. Iată că ne îndeplinim obligaţiile, chiar în aceste condiţii nu foarte favorabile din punct de vedere economic pentru ţara noastră. Mulţumim autorităţilor,  primar,  prefect, preşedinte CJ Timiş”, a declarat Vasile Blaga la Timişoara. Cel mai vârstnic e refugiat care a fost cazat în centru avea peste 70 de ani. Pe durata şederii refugiaţii au posibilitatea de a-şi prepara singuri mâncarea, conform religiei şi culturii. În Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara s-au născut patru copii, doi dintre ei plecând ulterior alături de familiile lor în statele de relocare.
 

Comentarii

comentarii