Acasă Politica La Timișoara, ca în Teleorman

La Timișoara, ca în Teleorman

DISTRIBUIȚI

Cazul PSD-DRDP Timișoara pare tras la indigo cu cazul DGASP Teleorman, este de părere Sabin Răciu, coordonator regional PLUS Vest.

Declarația vine după ce DNA a anunţat oficial, marţi, infracţiunile de care sunt acuzaţi cei vizaţi în dosarul de corupţie de la DRDP Timişoara, dar şi modul cu se desfăşura activitatea infracţională. Infracţiunile se derulau sub protecţia conducerii instituţiei, contra unor sume lunare de bani, iar angajările se făceau pe linie de partid, tot în schimbul banilor.

”Din nou, asistăm la modul halucinant în care politicul acaparează administrația și companiile de stat, angajează pe criterii stricte de apartenență la partid persoane fără minime competențe profesionale, dar condamnate penal definitiv pentru infracțiuni de serviciu. Aflăm din stenogramele ce vizează conversații între persoanele implicate în acest caz că se cereau șpăgi la partid pentru aceste numiri în companii de stat, sumele fiind între 5.000 și 10.000 de euro.

Condamn ferm astfel de practici ilegale și imorale, care nu pot fi acceptate într-o societate civilizată, cum trebuie să fie țara noastră.

Pentru resetarea instituțiilor și companiilor de stat sunt absolut prioritare evaluarea și încadrarea personalului pe criterii de competență, organizarea de concursuri corecte pentru angajări și eliminarea integrală a numirilor pe criterii politice.

Modernizarea României se va putea face doar utilizând metode diferite de cele din ultimii 30 de ani, iar deblocarea situației în care ne găsim se va realiza promovând cinstea, competența și meritocrația pe toate palierele de administrare ale statului. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de resetarea clasei politice.

PLUS a dovedit în 2016, prin membrii ce făceau parte din guvernul condus de Dacian Cioloș, chiar și fără o susținere parlamentară solidă, că este posibil să guvernezi transparent, meritocratic și onest.

Din 2020, viitorul guvern, format din PLUS și USR, cu o majoritate parlamentară solidă, care reflectă dorințele actuale ale alegătorilor, va debloca procesele de angajare prin concursuri corecte și va reporni procesul de curățare a statului român.

Alegerile anticipate ar fi soluția cea mai rapidă pentru un guvern responsabil, susținut de parlament, cu un program clar de măsuri urgente pe care trebuie să le luăm, soluție pe care PLUS o susține cu fermitate”, spune Sabin Răciu.

Comentarii

comentarii