Acasă Actualitate La Timișoara se agravează criză de sânge! Foștii pacienți vindecați de COVID19...

La Timișoara se agravează criză de sânge! Foștii pacienți vindecați de COVID19 sunt chemați să doneze plasmă

DISTRIBUIȚI

La Timișoara, se agravează criză de sânge! Medicul Rodica Lighezan, directoarea Centrului de Transfuzii Sanguine, trage un semnal de alarmă, pentru ca cetățenii sănătoși să vină să doneze sânge, dar și cei care au avut COVID19 să meargă să doneze plasmă, care este o șansă de salvare pentru pacienții infectați cu coronavirus aflați în stare gravă.

”Noi avem două probleme majore, la ora actuală: nu există sânge pentru pacienții care au nevoie de transfuzii. Am stat șase luni acasă. Mulți trebuie să se opereze, dar nu există sânge eritrocite și trombocite pentru ei.

Sunt două situații diferite. Cei care au fost până în martie și am făcut colectă mobilă și am reușit să fie bine pentru toți, iar din 16 martie, când ne-a lovit COVID-ul, totul a picat, s-a blocat.

Nebunia cu COVID19 a agravat situația. Pe lângă faptul că trebuie să avem sânge pentru cei din spitale, care nu sunt COVID19, mai avem o problemă cu cei care sunt în stare gravă cu COVID pe secțiile de ATI ș au nevoie de plasmă de covalescență. Nici pentru ei nu avem”.

Prin urmare, dr. Lighezan îi roagă pe cei care au trecut prin boală și s-au vindecat de COVID să se reîntoarcă în centrul de transfuzii și să doneze o parte din plasma lor.

”Acea plasmă conține anticorpi care îi poate salva pe ceilalți grav bolnavi de COVID19. Îi rugăm pe cei de la Smithfield, unde au fost sute de îmbolnăviri și oamenii s-au vindecat să vină să doneze plasmă.

Și-au dat acordul un număr de 65 de persoane, dar ei sunt mult mai mulți. Jumătate au venit deja și au donat, dar jumătate nu s-au calificat, fiindcă ei suferă de alte afecțiuni grave și nu pot dona sânge.

Din 10 care se califică să doneze nu au cantitatea de anticorpi necesari. În plasmă trebuie să fie anumit tip de anticorpi și într-o anumită cantitate, adică mare, ca să distrugă virusul, altfel, plasma nu ajută”, este mesajul medicului Rodica Lighezan către angajații Smithfield vindecați, dar și către ceilalți timișeni care au trecut cu succes prin infecția COVID19.

Problemă gravă este că CRTS Timișoara nu poate asigura decât urgențele, în rest nu are sânge pentru pacienții cu alte afecțiuni și care au nevoie să primească substanța salvatoare.

”Aici e durerea mea. Noi avem chirurgie cardiovasculară la Pădurea verde, sunt cei cu transplant medular și neoplazicii, inclusiv la copii, care fac cure, plus intervențiile chirurgicale programate, nu există sânge pentru aceștia. Acolo e problema mare”, mai atenționează dr. Lighezan.

Ca să donezi sânge trebuie să fii sănătos, să nu ai boli grave ca diabet sau tumori și să nu fii pensionat de boală etc.

CRTS Timișoara se află, lângă Spitalul Județean de Urgență, strada Martir Marius Ciopec nr. 1, Timișoara. Tel: 0256 482 520.

Comentarii

comentarii