Acasă Actualitate La Timișoara se va alerga pe acoperișul mall-ului. Pompierii participă echipați de...

La Timișoara se va alerga pe acoperișul mall-ului. Pompierii participă echipați de intervenție

DISTRIBUIȚI

Aproape 180 de iubitori de mișcare vor alerga pe acoperișul unui mall din urbea de pe Bega. Nu pentru a face cumpărături, ci pentru a participa la o nouă ediție a cursei Team Up & Run organizată de Alergotura.

Evenimentul are loc sâmbătă, 24 februarie și este o alergare pe echipe. Participanții au de trecut de trei probe: exerciții fizice monitorizate de antrenor, alergare și urcare scări. Spectacolul sportiv se bucură anul acesta de prezența a 7 echipe de pompieri din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat, care vor purta echipament de intervenție.

Sunt așteptate la start aproape 180 de persoane, care vor forma echipe de câte 3 membri. Sunt colegi de serviciu, familii, prieteni, pasionați de sport care fac echipă cu cineva pentru prima dată.

“Una dintre valorile Alergotura este Echipa și de aceea ne-am propus ca acest eveniment să fie unul în care se aleargă în echipă. Participă familii, colegi de serviciu, prieteni, dar s-au format și echipe din persoane care nu se cunosc între ele și care pot folosi acest prilej pentru a crea noi prietenii. Cursele sunt gândite pentru a pune la încercare viteza, concentrarea și coeziunea echipei, fiind o oportunitate pentru a consolida prietenii vechi sau pentru a construi unele noi. Testăm echipe și le facem mai puternice”, a spus Valentin Muresan, coordonatorul evenimentului.

Team Up & Run îi duce pe participanți în sala de fitness a centrului World Class din Iulius Mall, unde au de parcurs o serie de exerciții. Prima probă este monitorizată de antrenori care validează finalizarea și le dau voie echipelor să meargă mai departe. Urmează o alergare pe acoperișul Iulius Mall și prin noua parcare supraetajată, apoi se ajunge la proba de foc: urcarea scărilor din interiorul United Business Center 2, clădire de birouri cu 12 etaje.

Team Up & Run a început în 2016 și a avut la prima ediție 150 de participanți. În 2018, evenimentul are două sesiuni, februarie și noiembrie, la care sunt așteptate în total aproape 400 de persoane.

Comentarii

comentarii