Acasă Actualitate La UVT, a debutat conferința internațională Creștinism și viaţa bisericească în Banat

La UVT, a debutat conferința internațională Creștinism și viaţa bisericească în Banat

DISTRIBUIȚI

TM2023! În prezența ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului, la Universitatea de Vest Timișoara, joi, a debutat conferința internațională, organizată în forma unui colocviu teologic: „Creștinism și viaţa bisericească în Banat, în istorie și în prezent”.

La acest eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și mitropolitul Banatului, profesori de la Facultatea de Teologie, studenți teologi și cercetători din străinătate.

Scopul manifestării este de promova valori ale culturii și spiritualității bănățene și de a face cunoscută istoria Bisericii Ortodoxe și peste hotare.

Această manifestare se înscrie în rândul celorlalte evenimente culturale din anul 2023, an în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.

Deschiderea acestei manifestări științifice a avut loc joi, 4 mai, „Aula Magna” a Universității de Vest din  Timișoara, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan și a reprezentanților confesiunilor creștine din Banat, implicați în organizarea ei. 

Conferința se desfășoară în perioada 4-9 mai 2023.

Cuvântul introductiv a aparținut pr. prof. h. c. dr. Jurgen Henkel, editorul executiv la Biblioteca Teologică Germano-Română /BTGR, Institutul „Ex fide lux”.

Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată prelegerilor care au evidențiat evoluția creștinismului în zona de Sud-Vest a țării noastre.

Astfel, pr. lect. univ. dr. habil. Alin Scridon a prezentat tema: „Biserica Ortodoxă din Banat în Istorie și în prezent”, iar  dr. Claudiu Călin, directorul Arhivei Diecezane a Episcopiei Romano-Catolice din Timișoara a vorbit despre „Biserica Romano-Catolică din Banat în Istorie și în prezent”.

Zilele următoare sunt rezervate pentru vizitarea spațiilor și a lăcașurile de cult străvechi din această parte de țară, elemente ce demonstrează apariția, dezvoltarea și maturitatea unui creștinism multietnic și pluriconfesional, model de conviețuire europeană.

La finalul manifestării va fi prezentat volumul: „Creștinismul și spiritualitatea creștină din Banat, în istorie și în prezent”, coordonat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, E.S. Episcop Jozsep-Csaba Pal, Jurgen Henkel și Hermann Schoenauer.

Această conferința dedicată creștinismului în Banat este organizată cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, în cooperare cu Arhiepiscopia Timișoarei, Facultatea de Teologie din Timișoara, Ex fide lux, Institutul Germano-Român de Teologie, Știinţă, Cultură şi Dialog, Nürnberg, din Germania, Consulatul German, Consulatul German din Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Evanghelică din Transilvania.

Comentarii

comentarii