Acasă Actualitate La voi miroase a Mozart

La voi miroase a Mozart

DISTRIBUIȚI

„La voi miroase a Mozart. Se vede că, atunci când iubeşti ceva, totul e posibil şi asta se vede şi prin minunăţiile pe care le văd la Teatrul din Timişoara, de la dotări, la săli, la publicul care vine la spectacole”, a spus Claudiu Bleonţ, prezent vineri, 16 aprilie, la Timişoara, pentru a promova noul proiect teatral – spectacolul „Amadeus”, de Peter Shaffer. Cunoscutul actor joacă în spectacol rolul lui Salieri, „Amadeus” bazându-se pe viaţa compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart şi Antonio Salieri. Structurată ca un flashback al lui Salieri, acesta îşi confesează unui preot la bătrâneţe toate sentimentele meschine avute faţă de Amadeus. Piesa dramaturgului britanic Peter Shaffer, scrisă în 1979 şi jucată de peste o mie de ori numai pe Broadway, a fost ecranizată de Milos Forman, în 1984, filmul fiind recompensat cu 40 de premii prestigioase, printre care opt Oscaruri, patru premii BAFTA şi patru Globuri de Aur. Spectacolul, pe care publicul timişorean va avea ocazia să-l vadă marţi, 27 aprilie, de la ora 20, pe scena Naţionalului din Timişoara, producţie a Teatrului „Theodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin şi regizat de Toma Enache, este construit de asemenea manieră încât publicul ia rolul de preot şi devine confesorul lui Salieri, a lăcomiei sale fără margini. „Facem un spectacol pentru o lacrimă a unui om din public, pentru a scoate la iveală emoţiile şi afectivitatea, sufletul pur şi vulnerabil”, spune Claudiu Bleonţ. „Amadeus” se află în turneu prin ţară, iar Claudiu Bleonţ şi-a propus să-l promoveze cât mai bine, acest tip de promovare fiind o premieră în ţară. „Trebuie să spun că nu am venit aici într-o campanie de imagine personală. Departe chiar. Am venit să anunţ acest minunat spectacol, pentru că merită văzut pentru tot ce aduce pe scenă. Este, printre altele, chiar şi o terapie bună prin muzică, deoarece toate crizele umane sunt în noi. Ele, de fapt, nu există”, adaugă actorul. Spectacolul reuneşte pe scenă 25 de actori, dintre care mai bine de jumătate dintre ei sunt foarte tineri. Chiar rolul lui Mozart şi al soţiei acestuia sunt jucate de doi tineri de clasa a X-a. Piesa, deşi jucată în ţară în anii ’80, se află pentru prima dată la Timişoara. Biletele se pot achiziţiona de la Agenţia de Bilete a Teatrului Naţional Timişoara.

Comentarii

comentarii