Acasă Actualitate „La Vulturul Negru” – prima farmacie din Banat

„La Vulturul Negru” – prima farmacie din Banat

DISTRIBUIȚI

Cea mai veche farmacie din Banat, “La Vulturul Negru”, deschisă în urmă cu peste 270 de ani, dăinuie şi astăzi la Oraviţa, în judeţul Caraş-Severin. În momentul de faţă, farmacia din Oraviţa funcţionează doar ca un muzeu, aici nu se mai vând medicamente şi nici nu se mai eliberează reţete. Măreţia farmaciei de altădată, care era o adevărată perlă a Banatului Imperial, stă încă în picioare. Farmacia “La Vulturul Negru” a fost deschisă în anul 1735, la Oraviţa, fiind atestată documentar din anul 1796.

Mobilierul farmaciei este din secolul al XVII-lea

Încă de la început, unitatea farmaceutică primea un ajutor bănesc din partea statului. Pentru aceasta însă, administratorul era obligat să aprovizioneze cu medicamente cu 20% reducere muncitorii şi funcţionarii din zonă. Culmea, locuitorii s-au obişnuit aşa de mult cu farmacia lor, încât noile tehnologii nu le-au schimbat părerea. Ei au luptat ca “La Vulturul Negru” să nu fie închisă. În 1994, anul din care farmacia a devenit muzeu, strădaniile lor au fost spulberate. Mobilierul, maşina de calcul, flacoanele de medicamente şi instrumentele farmaceutice aflate în această unitate datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea.

Deşi farmacia „La Vulturul Negru”, fondată ca „farmacie de mână”, este datată din 1735, primul patron a fost consemnat abia în 1763. Documentele acelei vremi susţin că acesta ar fi fost farmacistul Edward Winter. Ultima reţetă eliberată la farmacia din Banatul Montan a fost în anul 1994. De atunci, farmacia “La Vulturul Negru” a intrat în administraţia primăriei Oraviţa, care a transformat-o în muzeu.

Comentarii

comentarii