Acasă Eveniment László Borbély a deschis lucrările Sesiunii Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, de...

László Borbély a deschis lucrările Sesiunii Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, de la New York

DISTRIBUIȚI

Ministrul László Borbély, în calitate de preşedinte al celei de-a 19-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă (CSD19), a deschis, luni, 2 mai, lucrările sesiunii care au loc în perioada 2-13 mai 2011, la sediul ONU din New York, SUA. „Această reuniune are loc într-un moment când la nivel global dezvoltarea durabilă ocupă un loc important pe agenda internaţională. În mijlocul multiplelor crize cu care ne confruntăm astăzi, trebuie să arătăm din ce în ce mai multă determinare pentru a avansa implementarea agendei de dezvoltare durabilă. Principiile dezvoltării durabile ar trebui să ne ghideze eforturile. Munca noastră, de asemenea, trebuie să se concentreze în egală măsură asupra transformării angajamentelor în măsuri şi acţiuni concrete. CSD-19 trebuie să fie o sesiune orientată spre viitor şi către acţiune. Avem o provocare importantă în faţa noastră în săptămânile care urmează, dar în același timp o oportunitate de a face o diferenţă reală în realizarea de progrese pentru punerea în aplicare a dezvoltării durabile. Scopul principal al CSD19 constă în negocierea unor politici şi măsuri practice pentru avansarea implementării dezvoltării durabile, în special a domeniilor tematice ale actualului ciclu: transport, chimicale, managementul deşeurilor, minerit, cadrul decenal de programe pentru consum şi producţie durabile. Recomandările care vor rezulta ar trebui să determine punerea promptă în aplicare şi acţiuni concrete în cele cinci domenii tematice ale ciclului de activitate prezent, adresând în egală măsură aspectele transversale şi mijloacele de implementare. Sunt vizate rezultate concrete, mai ales că aceasta este ultima sesiune înainte de Conferinţa ONU pentru Dezvoltare Durabilă ce se va organiza anul viitor la Rio de Janeiro şi care va reprezenta un moment crucial în avansarea deciziilor privind mediul şi dezvoltarea durabilă”, a fost cunvântul de deschidere al minstrului român.

Comentarii

comentarii