Acasă Actualitate László Tőkés – prezent la biserica reformată din Timișoara unde a început...

László Tőkés – prezent la biserica reformată din Timișoara unde a început Revoluția, acum 29 de ani: „Hai să încercăm iarăși să ajungem la înțelegere”

DISTRIBUIȚI

László Tőkés a fost prezent sâmbătă, în 15 decembrie, la biserica reformată din zona Maria, locul unde a început Revoluția din 1989. În 1989 aici a avut loc o demonstrație de solidaritate cu László Tőkés, atunci pastor reformat (acum europarlamentar) persecutat de poliția politică.

„La 29 de ani de la Revoluție, cel mai puternic sentiment pe care-l am e de a fi parte al unei comunități care a fost cândva biserica reformată maghiară, care a primit un ajutor de la locuitorii acestui oraș, aparținând în majoritate comunității românești. Unirea lor în spirit, în idealuri și tăria lor de suflet de a se ridica împotriva dictaturii comune și dușmanul lor comun, a dictaturii ceaușiste, este ceva exemplar și îmi pare foarte rău că ulterior s-a refăcut atmosfera naționalistă ațâțătoare și divizatoare a populației orașului și întregii țări, dar chiar la aniversare ar trebui să ne înălțăm la culmile spiritului declarației din Alba Iulia, de 100 de ani, care în spiritul pluralist al Transilvaniei a închipuit viitorul comun al celor care trăiesc pe aceste meleaguri. În 1989 am avut o nouă șansă de a atinge aceste scopuri și hai să încercăm iarăși să ajungem la înțelegere care, chiar în sensul unirii celor patru orașe din Vestul Transilvaniei, României, ar putea reprezenta drumul spre viitor”, a spus László Tőkés.

 

 

Comentarii

comentarii