Acasă Actualitate Legătura rutieră dintre Fibiș și autostrada A1 ar putea fi finalizată în...

Legătura rutieră dintre Fibiș și autostrada A1 ar putea fi finalizată în maxim trei luni

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș lucrează în acest moment la o investiție importantă în zona Fibișului, prin care se creează o legătură viabilă cu județul Arad, dar și cu nodul A1 de la Orțișoara. Drumul a fost preluat de CJ de la nivelul comunelor, fiind în acel moment de pământ și piatră.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a efectuat o vizită pe respectivul șantier, unde s-a stabilit necesitatea remedierii unor probleme, investiția putând fi dusă însă la bun sfârșit. Lucrarea se află în acest moment la 84% și ar mai fi nevoie de trei luni de lucru pentru a fi finalizată, după ieșirea din iarnă. Astfel, mai sunt necesare lucrări de turnare a stratului de uzură, la acostamente, șanțuri și semnalizarea rutieră.

Valoarea totală a investiției se ridică la 13.1 milioane lei, bani asigurați prin PNDL, dar și din bugetul propriu al județului.

 

Comentarii

comentarii