Acasă Actualitate Legea care sfidează deportaţii din Bărăgan și foștii deținuți politici

Legea care sfidează deportaţii din Bărăgan și foștii deținuți politici

DISTRIBUIȚI

SE RĂSUCESC ÎN MORMINTE! Au suferit pentru că au muncit şi din truda proprie şi-au încropit bunăstarea, au fost ridicaţi din aşternuturile lor în miez de noapte, de Rusalii, şi transportaţi în vagoane pentru animale în pusta Bărăganului. Au fost lăsaţi în câmp. Au fost numiţi “bandiţii din Banat”, pentru a-i face pe localnicii regăţeni sin satele vecine să nu-i ajute, ci să se teamă de ei şi să-i alunge. Au muncit şi acolo, săpând cu degetele în pământ primele gropi pentru bordeie. Şi-au câştigat respectul şi firava bunăstare şi în Bărăgan. Mulţi au pierit acolo, unii au revenit la locurile natale din Banat, unde şi-au găsit casele fie vandalizate, fie golite ori distruse.

Nemerncii ne-bănăţeni trebuie să ştie că bănăţenii nu au primit bunăstarea, pământul, din cer! Nu! Pământul l-au primit prin părinţii şi bunicii lor care au luptat pe front în Primul Război Mondial şi au plătit cu viaţa fiecare palmă de pământ. Şi pe care apoi l-au muncit din zori până în seară pentru a obţine recoltele.

Ei sunt deportaţii bănăţeni, cei care au suferit şi au plătit cu viaţa pentru că au muncit cinstit şi nu au fost putori.

“Aveam cinci ani. Mai ţin minte că măturam prin ‘curte’ cu crengi de copaci, pentru că nu aveam mătură. Primeam câte o felie de pâine neagră înmuiată în apă şi … o ronţăiam. După vreo cinci ani am revenit acasă, cu părinţii şi bunicii. Totul a fost altfel decât am lăsat. Am reluat-o de la zero. Şi am reuşit din nou să răzbim în viaţă, pentru că eram harnici”, ne-a povestit Mioara T. din judeţul Caraş Severin, devenită timişoreancă prin anii ’70.

Stresurile au zduncinat-o. De vreo doi ani a aflat că sufetă de boala uitării, care este în stadiu incipient. Din respect pentru toată suferinţa prin care a trecut ea şi familia, îi protejăm identitatea. Am întâlnit-o adesea pe la Asociaţia deportaţilor din Timişoara să-şi caute drepturile.

Acum, ce aflăm? Despre o lege promulgată care le dă acestor oropsiţi ajunşi octogenari, “DREPTURI” de 700 de lei lunar. “Pensie specială”? Nu. Bătaie de joc.

Liberalul Marcel Vela spune pe pagina sa de facebook: “O luptă pe care o ducem de foarte multă vreme în parlament, eu şi colegii liberali, iată că a ajuns la final. Ar trebui să mă bucur, dar sunt trist… Pentru că celor care au avut vieţile furate de comunişti, le-au fost furate acum drepturile şi de PSD!

Legea iniţiată de PNL, prevedea că se va majora indemnizaţia compensatorie pentru persoanele care au suferit din motive politice ori etnice, au luptat în munţi, au fost deţinuţi, prizonieri strămutaţi sau deportaţi, cât şi o recompensă pentru copiii lor, care au suferit atât de mult.

Statul trebuie să recunoască faptul că în istoria României şi a Banatului a fost un episod negru, cu mii de vieţi distruse, familii destrămate, dezrădăcinate şi cu o suferinţă nedreaptă.

Aşa cum se observă şi în titlu, pe care nu aveau cum să-l mai schimbe, proiectul de lege prevedea şi aprecierea copiiilor acestor eroi, dar conducerea Camerei Deputaţilor a ciuntit abuziv şi ilegal actul normativ, scoţând integral articolul care se referea la urmaşi, după ce trecuse de plen şi, în mod firesc, trebuia trimis spre promulgare la Preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial.

Aşadar, în nerozia lor, guvernanţii au înşelat toţi parlamentarii, după ce deja legea a fost votată aproape în unanimitate. Au revenit la plen şi au minţit deputaţii că trebuie operată o aşa-zisă “eroare materială” la votul iniţial, fără să spună concret “eroarea”, iar aceştia au votat, crezând că “greşeala materială” este ceva formal.

A fost o păcăleală mizerabilă prin care Conducerea CD a eliminat ceva de fond, un întreg articol votat şi în comisie şi în plen, care se referea strict la posibilitatea ca şi urmaşii celor care au pătimit atât de mult în acea perioadă să primească o mică apreciere.

Era un semn firesc al recunoaşterii că statul comunist a cauzat nedreptăţi, abuzuri sau chiar crime, iar aceşti copii nu au avut o copilărie normală.

La fel cum în alte state din Europa cu conducători sănătoşi la cap, se recunosc crimele şi dramele din istoria lor recentă, compensând suferinţele şi lacrimile compatrioţilor lor, se putea şi în România face un act de dreptate.

Atunci când am solicitat explicaţii în calitate de iniţiator la conducerea Camerei Deputaţilor, deputatul Florin Iordache mi-a spus arogant : “S-a închis! La revedere!”

Îi garantez acum şi aici că: “Nu s-a închis!”

Anunţ oficial Guvernul PSD şi conducerea Camerei Deputaţilor, autorii acestui fals şi înşelăciuni publice grave, că în următoarea sesiune parlamentară vom propune şi dezbate în regim de urgenţă o nouă iniţiativă legislativă ce se va referi strict la copiii fără copilărie.

Orfani, trişti sau flămânzi şi ei au suferit enorm pentru chinurile părinţilor lor.

Dacă vrem să schimbăm România trebuie să începem prin a ne schimba pe noi înşine, domnule deputat!”, arată deputatul PNL Marcel Vela.

***

AGERPRES: “Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea prin care se majorează indemnizaţia acordată foştilor deţinuti politici şi categoriilor asimilate de la 400 lei la 700 lei. Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 4 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 118/1990, urmărindu-se majorarea indemnizaţiei acordate foştilor deţinuţi politici şi categoriilor asimilate la 700 de lei, pentru fiecare an de suferinţe din cauze politice, precum şi acordarea unor indemnizaţii copiilor persoanelor care au avut de suferit din motive politice, au fost deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Potrivit actului normativ, aceste persoane au dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate. Copiii persoanelor care s-au aflat în aceste situaţii au dreptul la o indemnizaţie lunară echivalentă cu cuantumul salariului minim brut pe economie, în plată, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Indemnizaţiile acordate în baza legii sunt neimpozabile şi nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi, potrivit legii. Soţul sau soţia celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. Persoanele aflate în aceste situaţii pot fi scutite de la plata impozitelor şi taxelor locale, prin hotărâre a consiliului local, mai prevede legea.”

Comentarii

comentarii