“Legendele mănăstirii circulă sub mai multe variante, prezentăm varianta narată de bătrânul pădurar şăgean, uica Pătru Casap, care a păşit de mult timp în Lumea Liniştii şi care a fost ’’învăţăcel’’ la vechea Şcoală de pădurari Timişeni.
În vremurile îndepărtate Lunca Timişului se mândrea cu podoabele sale, cu apele curate ale râului, cu pădurile umbroase de stejari şi cu mănoasele ogoare.
Peste bătrânul pământ din ’’pustă’’ au trecut multe războaie, aduse de ’’oştiri străine’’ venite să strângă ’’putărul pământului’’ (untul).
Omul şi răutăţile sale au distrus lunca şi podoabele sale, apa râului, pădurea şi ogorul.
Puterea Crăiască a băgat de seamă că umbra pădurilor s-a rărit şi a hotărât ’’s-o ocrotească’’ şi ’’s-o înmulţească’’.
Astfel în anul 1890, la ’’poala’’ Pădurii Timişeni, în apropiere de râu, au ridicat o Şcoală de Pădurari. Învăţăceii şcolii erau juni (tineri) din aşezările luncii. Învăţătura era bogată despre ierburi (plante), arbori, animale sălbatice şi păsări. Aici au învăţat să ’’grijească’’ pădurea şi să vegheze noile păduri de stejari, ulmi şi băgrini (salcâmi).
Alături de ortacii săi, uica Pătru a asistat la minunile Sfintei Maicii Maria, fiind şi el printre învăţăceii Şcolii de Pădurari.
În acele vremuri îndepărtate oftica (tuberculoza) făcea răvagii în rândul bănăţenilor. Tănărul Ioan, feciorul, unui ’’birău’’ (funcţionar) al Primăriei Timişoara s-a îmbolnăvit de necruţătoarea oftică. A fost dus de familie la cei mai buni doctori din zonă, apoi la cei din Buda şi Viena. Dar ’’nici un folos’’ nimic nu l-a tămăduit. Supărat şi bolnav feciorul Ioan s-a ascuns, s-a izolat de lume; a venit la Timişeni, la şcoala din pădure să ceară găzduire.
De milă a fost găzduit. A primit o mică odaie, unde să se odihnească în linişte.
Uina Nasta lu’ Brusture, o bătrânică înţeleaptă din Şag, culegătoare de ciuperci şi de ierburi pentru leacuri, a auzit de necazul feciorului Ioan. Impresionată i-a oferit ajutorul său. I-a dat leacuri, fierturi, din ierburi, pentru boală şi l-a sfătuit să înalţe rugăciuni Sfintei Maria, de trei ori pe zi. După un an de rugăciuni şi de leacuri luate, feciorul Ioan a renăscut. Boala a dispărut, obrajii i-au devenit rumeni, a dobândit noi puteri şi o mare dragoste de viaţă. Feciorul tămăduit a păşit din nou în lume.
Tămăduirea a fost un miracol, făcut de Sfânta Maria, aici în odaia Şcolii de Pădurari. Vestea miracolului repede s-a răspândit în luncă, ajungând pănă la ’’porţile’’ marilor preoţi, din oraşul Timişoara.
Preoţii cei mari au hotărât în grabă să ridice Mănăstirea Timişeni pe locul vechii Şcoli de Pădurari. Clădirea şcolii a devenit vechiul Paracliser dintre castani şi tei, iar în jurul lui s-a ridicat chiliile mănăstireşti. Este ctitoria mitropolitului Vasile Lazarescu, din anul 1944. A fost înzestrata prin osteneala exarhului mănăstirilor din Banat din acea vreme Justinian Dalea”, arată Monografia Sagului, autor Mioara Stancu.
Cu acest prilej, Adrian Orza, fostul viceprimar al Timișoarei, locuitor al comunei Șag, atrage atenția că, deși istoria și existenta acestui lăcaș de cult e eminamente legată de comuna Șag, ea aparține administrativ de comuna Giroc.
