Acasă Economic Leonardo Badea (BNR): Implicațiile COVID-19 pentru sistemul financiar – mai mult decât...

Leonardo Badea (BNR): Implicațiile COVID-19 pentru sistemul financiar – mai mult decât un test al robusteții!

1048
DISTRIBUIȚI

În cadrul videoconferinței de astăzi: “Gala Premiilor Revistei Piaţa Financiară” organizată de FinMedia, viceguvernatorul BNR – domnul Leonardo Badea, a declarat:

 „Pandemia a afectat întreaga lume și a produs deja schimbări importante în economie. 2020 a fost, încă este, un an teribil pentru toată lumea! Aproape toate sistemele și mecanismele după care erau derulate până acum activitățile economice sunt supuse unui test extrem de dur. Din păcate, 2021 se anunță la fel de greu, cel puțin în prima jumătate. Iar pentru sistemul financiar probabil că va fi mult mai greu decât 2020! În economie, presiunea negativă de mare intensitate va mai dura, probabil cel puțin încă 1-2 trimestre, până când prin eforturile lumii medicale și ale sistemului sanitar vor putea fi implementate pe o scară suficient de largă acele măsuri care să conducă la diminuarea riscurilor de îmbolnăvire.

Așa cum știm, pandemia este din nou în creștere, nu doar la noi ci în foarte multe locuri din lume dar mai ales în Europa, principalul nostru partener comercial și o sursă importantă de proveniență a capitalului atât de necesar pentru dezvoltarea țării. Acest lucru ne arată că rezistența economiei va continua să fie puternic testată și în următoarele luni, după foarte scurta perioadă de consolidare și creștere relativă din lunile de vară.

Personalități marcante ale lumii financiare se arată în continuare îngrijorate și rezervate față de evoluția economiei și a piețelor financiare în perioada următoare.

Evoluțiile fără îndoială pozitive din ultima lună privind eficacitatea dovedită în teste clinice a mai multor vaccinuri ne dau speranța ieșirii în cele din urmă din această criză, către o nouă normalitate. Dar va mai dura până când economia își va găsi noul punct de echilibru de la care să pornească un nou ciclu de creștere. Așa cum sublinia președinta Băncii Centrale Europene la câteva zile după anunțul de confirmare a eficacității primului vaccin candidat pentru avizare în Uniunea Europeană, „redresarea ar putea să nu fie liniară, ci mai degrabă instabilă, într-un mod on-off”.

În acest context, nivelul de incertitudine va rămâne foarte ridicat și în prima parte a anului viitor. În perioada următoare realitatea poate îmbrăca o mulțime de forme dincolo de scenariile identificate și analizate iar surprizele negative nu pot fi excluse.

Pandemia COVID-19 a avut o serie e efecte imediate asupra sectorului financiar ce au fost și sunt în continuare gestionate adecvat:

·         Operațional, măsurile de închidere a activităților și de limitare a circulației (persoanelor și mărfurilor) au afectat semnificativ și sectorul financiar, ca mai toate sectoarele economiei, dar nu cu intensitatea maximă pe care au resimțit-o activitățile  sfera serviciilor (ex. HORECA), și s-au găsit soluții de continuitate (chiar dacă eforturile au fost mari).

·         Intervenția rapidă a autorităților (guvern, bancă centrală etc.) a condus la evitarea crizei de lichiditate ce putea fi generată de aceste blocaje atât în economie cât și în sistemul financiar.

Practic, din perspectiva măsurilor implementate de BNR în contextul crizei COVID-19, privind în ordine cronologică, primele au vizat sistemele de plăți și decontare. Dată fiind rapiditatea cu care s-au propagat efectele negative ale pandemiei, BNR a reacționat prompt pentru a asigura instituțiilor de credit lichiditatea necesară pentru a acomoda atât operațiunile standard cât și cererea clienților bancari pentru retrageri de numerar. BNR a asigurat băncilor fluxuri neîntrerupte de numerar pentru toate operațiunile, inclusiv cele de lichidități pentru bancomate. Tot în acest context se încadrează și aranjamentul cu Banca Centrală Europeană în cadrul căruia la nevoie BNR poate furniza lichiditate în euro, prin intermediul unei linii repo cu BCE.

Aceste măsuri privind sistemele de decontare și de plăți au fost însoțite în planul politicii monetare prin acțiuni menite să consolideze lichiditatea în sistemul bancar și să asigure funcționarea în condiții adecvate a pieței monetare.

Șocul din perspectiva lichidității generat de startul pandemiei COVID-19 în luna martie 2020 a fost bine gestionat de către sectorul bancar. După o reacție puternică în luna martie, când s-a înregistrat o retragere din partea instituțiilor de credit a unor sume importante de numerar de la BNR pentru a acoperi cererea populației și a firmelor, în perioada următoare sursele de finanțare de la sectorul neguvernamental au înregistrat o creștere.

Din punct de vedere financiar, impactul crizei pandemice asupra sistemului financiar nu a fost până acum atât de vizibil pe cât a fost resimțit în economie, chiar dacă unele semne au existat totuși și în trimestrele II și III.

Măsurile guvernamentale de protecție a debitorilor afectați de pandemie concomitent cu flexibilizarea reglementărilor micro- și macro-prudențiale au temporizat acest impact.

Circa 564 de mii de debitori au apelat la facilitățile de amânare a ratelor, în baza moratoriului legislativ (OUG nr. 37/2020) și/sau moratoriilor private adoptate de către instituțiile de credit. La finalul lunii iunie, volumul creditelor amânate la plată cumula 41,8 miliarde de lei, dintre care aproximativ un sfert au fost acordate în baza moratoriilor private. În condițiile în care ponderea împrumuturilor deținute de acești debitori era de circa 14,7% din totalul finanțărilor acordate, impactul asupra sectorului bancar poate fi semnificativ dacă ulterior expirării efectelor moratoriilor poziția financiară a debitorilor care au apelat la această facilitate nu le va permite reluarea plății ratelor.

Împrumutătorii au putut să amâne la plată creditele oricărei persoane fizice și juridice afectate de epidemia COVID‑19, fără aplicarea condițiilor ce vizează gradul de îndatorare, limitarea creditului în funcție de valoarea garanției și durata maximă a creditului de consum. În continuare instituțiilor de credite le este permis ca, în conformitate cu cadrul de reglementare actual, să utilizeze temporar amortizoarele de capital constituite pe parcursul anilor precedenți. Totodată, acestea au posibilitatea de a nu se încadra în nivelul minim al indicatorului de lichiditate. Aceste rezerve pot fi utilizate pentru a contribui la o bună funcționare a sistemului și a asigura lichidități suficiente firmelor și populației.

Pornind de la realitatea că aceste măsuri (și altele similare lor) vor fi retrase de o manieră graduală și previzibilă, într-un viitor încă incert, impactul financiar asupra sectorului bancar va începe să fie mai vizibil.

Este greu de imaginat că într-o criză economică de asemenea proporții și care generează modificări structurale pe termen lung, sistemul financiar nu va resimți o parte din pierderi. Așa că, este destul de probabil că vom începe să vedem acest lucru la un moment dat pe parcursul anului viitor.

De aceea, creditorii ar trebui să inițieze din timp procesul de evaluare a capacității debitorilor de a-și rambursa creditele după expirarea moratoriilor pentru a identifica problemele și a gândi soluții constructive și echitabile.

Pandemia COVID-19 a debutat într-un moment în care sectorul bancar românesc era caracterizat de o reziliență bună în fața riscurilor, rezultată în urma consolidării importante din ultimii ani a poziției de capital, a ameliorării calității activelor și a unei structuri bilanțiere ce favorizează poziția de lichiditate.

Creșterea fondurilor proprii disponibile pentru absorbția pierderilor, soluționarea unei părți importante din soldul creditelor neperformante și prezența consistentă în bilanț a unor active cu lichiditate ridicată (preponderent titluri de stat și expuneri față de banca centrală) sunt elemente care contribuie la întărirea poziției instituțiilor de credit în gestionarea efectelor pandemiei COVID-19.

 Aferent lunii septembrie 2020, principalii indicatori de sănătate ai sectorului bancar se situau, de regulă, la valori mai bune față de cele consemnate la nivelul statelor membre ale UE.

O proporție însemnată a profitului consemnat în 2019 a fost reținut în capitalul instituțiilor de credit și a contribuit la îmbunătățirea solvabilității sectorului bancar (cu aproximativ 2 puncte procentuale, până la 22 la sută la finalul anului 2019).

Rata creditelor neperformante (4,1 la sută, septembrie 2020) s-a reînscris pe trend descendent începând cu luna iulie (după înregistrarea unui vârf de 4,4 la sută la finele lunii iunie 2020), în principal pe fondul impulsionării creditării sectorului real.

Gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante (63,4 la sută, septembrie 2020), a continuat să plaseze sectorul bancar într-o poziție mai favorabilă comparativ cu media europeană (45 la sută, iunie 2020).

În ciuda diminuării încasărilor și a încetinirii activității economice, deteriorarea disciplinei la plată a companiilor a fost prevenită de introducerea măsurilor economice precum: amânarea sau scutirea la plată a impozitelor, acoperirea cheltuielilor salariale a angajaților aflați în șomaj tehnic, posibilitatea de suspendarea a plății ratelor aferente creditelor bancare până la finalul anului și accesarea de finanțări garantate de către stat prin programele IMM Invest și IMM Leasing.

 La nivelul populației, măsura suspendării ratelor a prevenit creșterea ratei de neperformanță dar acest risc poate reveni pentru o parte din portofoliu după expirarea moratoriului, fiind cu precădere mai ridicat în cazul debitorilor cu grad de îndatorare ridicat.

Evoluția viitoare a ratei creditelor neperformante, atât la nivelul companiilor nefinanciare cât și în cazul populației va depinde de viteza de revenire a economiei precum și de momentul și maniera retragerii schemelor guvernamentale de sprijin.

În cazul în care efectele economice negative ale pandemiei se vor menține pe o perioadă mai lungă, gradul ridicat de îndatorare al firmelor constituie o vulnerabilitate, dificultățile unor segmente de companii nefinanciare putând să se propage atât de-a lungul lanțurilor comerciale cât și către sectorul bancar.

În septembrie 2020, la câteva luni după șocul indus de COVID-19, indicatorii de soliditate financiară ai sectorului bancar sunt adecvați:

 •         gradul total de capitalizare: 22,8 la sută (iunie 2020) (+3,1 pp anual).

•         gradul de acoperire cu lichidități de 283,7 la sută (septembrie 2020) (+59,7 pp anual).

Merită menționat că printre factorii care ar putea atenua propagarea efectelor nefavorabile ale crizei asupra sectorului bancar se numără faptul că înainte de declanșarea pandemiei companiile cu credite bancare aveau o sănătate financiară agregată mai bună decât cea înregistrată pe ansamblul sectorului firmelor. Chiar și firmele care au apelat la suspendarea ratelor de plată aveau anterior (la finele anului 2019), în medie, indicatori de sănătate financiară care le plasau în afara zonei de risc.

Mai mult, rezistența sectorului populației s-a îmbunătățit considerabil comparativ cu situația dinaintea crizei financiare globale. S-a observat o consolidare a avuției nete (care a crescut cu 11% în perioada de 12 luni anterioară declanșării pandemiei), pe ambele componente importante, atât din perspectiva deținerilor de active imobiliare cât și a deținerilor de active financiare, acestea din urmă conferind un grad de lichiditate mai ridicat în situații neprevăzute.

Profitabilitatea sectorului bancar pe primele nouă luni s-a menținut sub nivelul consemnat în perioada similară din anul anterior, descreștere ce poate fi considerată normală date fiind circumstanțele și care nu generează probleme asupra stabilității financiare.

Degradarea condițiilor macroeconomice, cauzată de pandemia COVID-19, a determinat scăderea profitabilității operaționale, pe fondul creșterii costului riscului, încetinirii creditării și continuării reducerii ratei medii a dobânzii aferentă creditelor în sold în monedă națională.

Băncile cu o profitabilitate operațională deficitară (indicatorul cost/venit de peste 60 la sută) sau cu pierderi din activitatea de exploatare se confruntă cu vulnerabilități structurale care continuă să se manifeste. Totodată, nevoia rapidă de adaptare a modului de lucru și a proceselor interne ale fiecărei bănci, împreună cu gestionarea atentă a eventualelor riscuri de natură operațională care sunt asociate acestei evoluții constituie reprezintă o preocupare importantă a momentului actual.

 În această perioadă sistemul bancar se confruntă cu o triplă provocare:

(1)     de a susține fluxul de credit în noile condiții macroeconomice caracterizate de vulnerabilități și incertitudini;

(2)     de a gestiona riscurile financiare în creștere și a-și menține robustețea;

(3)     de adaptare a activității la noile constrângeri generate de nevoia de siguranță a angajaților și clienților, dar și în contextul dezideratului de îmbunătățire a eficienței operaționale și creștere a gradului de digitalizare.

Din această perspectivă, criza pandemică este mai mult decât doar un test al robusteții sistemului, pentru care, așa cum am văzut băncile sunt bine pregătite. Este și o provocare la realizarea cât mai deplină unui rol vital în cadrul macro-sistemului economic.

Criza pe care o traversăm a arătat deja, mai mult decât crizele anterioare, nevoia de ameliorare a structurii economiei prin sporirea activităților de protejare a mediului, de implementare și susținere a inovațiilor tehnologice (în special în domeniul digital), de creștere a incluziunii. Cred că nici una din aceste transformări nu poate fi realizată optim fără implicarea băncilor în asigurarea cel puțin a unei părți consistente din finanțarea necesară.

În contextul la care mă refeream anterior, revenim cu discuția la două vulnerabilități importante ale sistemului financiar din România: nivelul redus de incluziune și intermedierea financiară scăzută, România ocupând din acest punct de vedere ultimul loc în Europa.

Împrumuturile acordate sectorului privat ca pondere din PIB au ajuns la 25,1% în scădere aproape continuă în ultimii nouă ani, în condițiile în care acest indicator a înregistrat valori semnificativ mai mari în regiune (34,7 la sută în Ungaria, 51,9 la sută în Polonia, 53,3 la sută în Bulgaria, 53,4 la sută în Republica Cehă).

Intermedierea financiară redusă arată, pe de o parte, accesul redus la finanțarea bancară, sectorul financiar având o mică contribuție la creșterea economică. Desigur, nu uităm că, pe de altă parte, aceasta împiedică aprofundarea dimensiunii financiare a crizei economice actuale, atenuând trecerea șocurilor de la economia reală la sectorul bancar.

Analiza îndatorării arată totuși o evoluție îngrijorătoare pentru corporațiile nefinanciare: o dependență mai mare de finanțare externă. În martie 2020, datoria externă a corporațiilor nefinanciare se ridica la 195 miliarde lei (din care aproximativ 80 la sută provin de la firme nerezidente aparținând aceluiași grup ca și companiile din România). Acest tip de finanțare implică o serie de riscuri suplimentare pentru stabilitatea financiară din România care devin mai relevante în contextul pandemiei COVID-19.

 Ca o concluzie m-aș opri la două idei pe care le consider esențiale în aceste momente pentru noi toți:

 (1)    Probabil că una dintre etichetele potrivite pentru anul 2020 este „fără precedent”. Ne confruntăm cu toții, la scară planetară, cu provocări complet noi. Chiar dacă pandemii au mai fost, nivelul actual de dezvoltare și de complexitate a societății umane face ca valențele actualei pandemii să fie foarte puțin comparabile cu cele din trecut. De aceea împreună căutăm să înțelegem, să colaborăm interinstituțional și interdisciplinar în găsirea de soluții, avem nevoie de competență și de o combinație cât mai echilibrată între curaj și prudență, flexibilitate și menținerea standardelor.

(2)    Nu vom reuși dacă nu acționăm! Profesional, avem un dublu scop: depășirea crizei și îmbunătățirea modului în care funcționăm pentru a crește reziliența organizațiilor noastre, a macro-sistemului economic. Dacă nu lucrăm cu toată energia și priceperea ghidați de aceste țeluri, boala se va prelungi sau se va agrava”.

Comentarii

comentarii