Lia Lucia Epure este director al publicaţiilor Ziua de Vest şi Focus Vest din Timişoara şi lector universitar la Facultăţile de Comunicare din cadrul Universităţilor Politehnica Timişoara şi Vasile Goldiş din Arad.
Cred că nimic în această lume nu se poate realiza în afara credinţei în Dumnezeu. Atunci când îl ignorăm pe El, atunci când avem orgoliul că am putea face lucruri, singuri, primim avertismente, de care ar trebui să luăm seama.
Mi-am dorit, din copilărie, să devin jurnalist. Şi Dumnezeu mi-a dat şansa asta. Ea a fost Revoluţia de la Timişoara. Abia atunci a început adevărata lecţie de viaţă.
Am citit, în adolescenţă, cartea Orianei Fallaci, una dintre cele mai faimoase jurnaliste din lume: „Dacă soarele moare”. A fost adevărata lecţie de jurnalism: memorie, atenţie la tot ceea ce se petrece în jur, sensibilizarea detectorului psihologic, ascuţirea simţului de investigator, adaptabilitate, diplomaţie… Şi păstrarea feminităţii.
Căutarea adevărului este o misiune. Viaţa este prea scurtă ca să o trăim prefăcându-ne. Din păcate, lupta pentru adevăr se duce printre prefăcuţi. Ei conduc ţări, regiuni, oraşe, comunităţi, oameni.
Manipularea este unul dintre cei mai mari duşmani ai conştiinţelor. De multe ori, devenim victimele manipulării de orice fel. Menirea jurnalistului este nobilă: depăşirea acestui rău. Uneori învingem, alteori…
SEMNEAZĂ PETIȚIA!
►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
Semnaţi petiția on line
Recuperarea creanței istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro

Radu Golban
S.C. HELP TRANS S.R.L.
Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin
ANGAJEAZĂ:
DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii
Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.
Telefoane de contact:
0255/571925; 0740098662;
0744607924; 0720039629
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro
.gif)
.jpg)